Republica Moldova, pregătită să reia negocierile pe tema soluţionării crizei din Transnistria

0
374

George BalanRepublica Moldova este pregătită să reia negocierile pe tema soluţionării crizei transnistrene în formatul 5+2, a anunţat vicepremierul moldovean George Bălan (foto). “Republica Moldova este pregătită să reia discuţiile în format extins cât mai curând. Luăm toate măsurile necesare pentru restabilirea relaţiilor între cele două maluri ale Nistrului. Toate instituţiile ţării sunt implicate în acest proces”, a precizat Bălan în cursul unei întrevederi cu emisarul OSCE pe tema crizei transnistrene, Cord Meier-Klodt. Acesta din urmă a anunţat că va avea o întâlnire cu ministrul de Externe al Administraţiei separatiste din Transnistria, Vitali Ignatiev. Apoi, emisarul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va efectua vizite în Rusia şi Ucraina. Următoarea reuniune în formatul 5+2 (R.Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, SUA şi UE) ar urma să aibă loc în iunie.