Alegerile europarlamentare: Ce putem demonstra la 25 mai a.c.?

Între 22 şi 25 mai, alegătorii din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene vor alege, pentru un mandat de 5 ani, pe cei 751 de eurodeputaţi. Un număr de 32 dintre aceştia vor aparţine României. Acest exerciţiu democratic fără echivalent are menirea de a dovedi, pe fondul ieşirii din criza economică şi al tensiunilor din Ucraina, care este percepţia celor 500 de milioane de europeni despre UE. Scrutinul coincide cu aniversarea a 10 ani de la admiterea, în 2004, în bloc, a opt state din Europa Centrală, în compania a două insule: Cipru şi Malta. Trei ani mai târziu, au fost admise, la pachet, România şi Bulgaria, ultima intrată, în 2013, fiind Croaţia. Considerată un succes, „promoţia” 2004 a adus în UE şi două grupări politice eurofobe – Jobbik (Ungaria) şi Partidul Naţional Slovac – dar şi figuri majore ale euroscepticismului, precum preşedintele polonez Lech Kaczynski şi colegul acestuia Vaclav Klaus. Şefă de promoţie 2004 este considerată Polonia, cu o democraţie lăudabilă, o bună sănătate economică, deschisă investiţiilor străine şi mai ales aptă de a absorbi, între 2004 şi 2014, 85,2 miliarde euro fonduri europene. Pentru perioada 2014-2020, Polonia are în vedere să absoarbă tot 85 miliarde euro, prin competenţa miniştrilor Cabinetului Donald Tusk. Varşovia, capitala ţării, a suferit veritabile transformări, graţie celor 2 miliarde euro primiţi de la Bruxelles. Şi se aşteaptă la alte 2 miliarde în perioada următoare. O nouă linie de metrou, care va fi inaugurată până la sfârşitul anului, modernizarea unei centrale de epurarea apei, ca să cităm doar două din numeroasele (peste 500) şantiere subvenţionate de UE în această capitală europeană. Cu toate acestea, Polonia, ca şi Cehia, admise în 2004, rămân reticente la moneda unică, precum Marea Britanie şi Suedia. De altfel, doar şase ţări din cele zece admise în acelaşi val au basculat în zona euro, dar Polonia şi Cehia votează la Bruxelles alături de Germania, Olanda şi Regatul Unit. Electoral vorbind, rămâne de urmărit care va fi rezultatul votului din 25 mai, mai exact procentul de contestare al UE. Deja se vorbeşte de o linie de partajare între nord şi sud şi nu între est şi vest şi că Spania, Portugalia, chiar Islanda, nu cunosc curentul eurosceptic. Prezenţa noastră, a românilor, implicit a doljenilor, la europarlamentarele din 25 mai a.c., are, cum am mai spus, simbolistica sa aparte. O rată ridicată de participare ar proba că înţelegem rostul Parlamentului European, al Uniunii Europene – chiar dacă primează considerentele locale – că n-avem „apetenţă” pentru partide naţionaliste precum Frontul Naţional sau UKIP, din Franţa, respectiv Regatul Unit, şi percepem adecvat realitatea instituţională şi politică, în pofida unei resimţite crize de democraţie reprezentativă. 25 mai 2014 este un moment în care putem dovedi UE că România, încă neadmisă, din varii motive, în spaţiul Schengen, considerată aiuristic încă „prematur promovată”, detestă eurofobia, răspunde deplin exigenţelor democratice, dovadă manifestarea de voinţă de luat în seamă. Străină ne este şi orice formă de contestare a UE. Suntem cetăţeni europeni şi votăm pentru Parlamentul European. Adică votăm pentru o Europă a cetăţenilor, fără nici un fel de discriminare.