Alegerile europarlamentare: Ce putem demonstra la 25 mai a.c.?

4
80

Între 22 şi 25 mai, alegătorii din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene vor alege, pentru un mandat de 5 ani, pe cei 751 de eurodeputaţi. Un număr de 32 dintre aceştia vor aparţine României. Acest exerciţiu democratic fără echivalent are menirea de a dovedi, pe fondul ieşirii din criza economică şi al tensiunilor din Ucraina, care este percepţia celor 500 de milioane de europeni despre UE. Scrutinul coincide cu aniversarea a 10 ani de la admiterea, în 2004, în bloc, a opt state din Europa Centrală, în compania a două insule: Cipru şi Malta. Trei ani mai târziu, au fost admise, la pachet, România şi Bulgaria, ultima intrată, în 2013, fiind Croaţia. Considerată un succes, „promoţia” 2004 a adus în UE şi două grupări politice eurofobe – Jobbik (Ungaria) şi Partidul Naţional Slovac – dar şi figuri majore ale euroscepticismului, precum preşedintele polonez Lech Kaczynski şi colegul acestuia Vaclav Klaus. Şefă de promoţie 2004 este considerată Polonia, cu o democraţie lăudabilă, o bună sănătate economică, deschisă investiţiilor străine şi mai ales aptă de a absorbi, între 2004 şi 2014, 85,2 miliarde euro fonduri europene. Pentru perioada 2014-2020, Polonia are în vedere să absoarbă tot 85 miliarde euro, prin competenţa miniştrilor Cabinetului Donald Tusk. Varşovia, capitala ţării, a suferit veritabile transformări, graţie celor 2 miliarde euro primiţi de la Bruxelles. Şi se aşteaptă la alte 2 miliarde în perioada următoare. O nouă linie de metrou, care va fi inaugurată până la sfârşitul anului, modernizarea unei centrale de epurarea apei, ca să cităm doar două din numeroasele (peste 500) şantiere subvenţionate de UE în această capitală europeană. Cu toate acestea, Polonia, ca şi Cehia, admise în 2004, rămân reticente la moneda unică, precum Marea Britanie şi Suedia. De altfel, doar şase ţări din cele zece admise în acelaşi val au basculat în zona euro, dar Polonia şi Cehia votează la Bruxelles alături de Germania, Olanda şi Regatul Unit. Electoral vorbind, rămâne de urmărit care va fi rezultatul votului din 25 mai, mai exact procentul de contestare al UE. Deja se vorbeşte de o linie de partajare între nord şi sud şi nu între est şi vest şi că Spania, Portugalia, chiar Islanda, nu cunosc curentul eurosceptic. Prezenţa noastră, a românilor, implicit a doljenilor, la europarlamentarele din 25 mai a.c., are, cum am mai spus, simbolistica sa aparte. O rată ridicată de participare ar proba că înţelegem rostul Parlamentului European, al Uniunii Europene – chiar dacă primează considerentele locale – că n-avem „apetenţă” pentru partide naţionaliste precum Frontul Naţional sau UKIP, din Franţa, respectiv Regatul Unit, şi percepem adecvat realitatea instituţională şi politică, în pofida unei resimţite crize de democraţie reprezentativă. 25 mai 2014 este un moment în care putem dovedi UE că România, încă neadmisă, din varii motive, în spaţiul Schengen, considerată aiuristic încă „prematur promovată”, detestă eurofobia, răspunde deplin exigenţelor democratice, dovadă manifestarea de voinţă de luat în seamă. Străină ne este şi orice formă de contestare a UE. Suntem cetăţeni europeni şi votăm pentru Parlamentul European. Adică votăm pentru o Europă a cetăţenilor, fără nici un fel de discriminare.

4 COMENTARII

  1. Miza e una singura: cum se vor pozitiona partidele pentru sustinerea candidatului la preseditie. PSD este cel mai interesat in aceasta lupta a europarlamentarelor. In conditiile in care PSD-istii sutin ca USL exista, daca nu vor atinge pragul de 50 de procente, in iarna vor pleca de la guvernare. Pentru ca dreapta incepe sa se uneasca.

  2. UE ESTE O PARIA NOI SUNTEM DE7ANI IN ACEASTA MARECUPOLA SI PETRU MAJORITATEA ROMINILOR NU LE ADUS NIMIC BUN NU SUNT CORELATE POLITICILEECONOMICE VA DAU UN EX. GERMANIA ,FRANTA AU AVUT DEFICITE 8-10 % SI PE NOI NE OBLIGA SA AVEM DEFICIT MIC SI ATUNCI CU SA TE DEZVOLTI AM MAI TRAIT CAER-UL SICU CENE-AM ALES CU SARACIE HAOS ECONOMIC MARASM SOCIAL METASTAZELE FASTEI SECURITATI

  3. un text ce se doreste acribic, dar cu tenta tautologica!

    maestrul( partidul) stie ca se adreseaza populatiei doljului care are un nivel scazut de educatie.

    dupa ultimul recensamant,”din totalul populatiei stabile de zece ani si peste aceasta varsta din dolj, 43,7% au nivel scazut de educatie, in sensul ca au absolvit doar invatamantul primar, gimnazial sau sunt fara scoala absolvita, 42,0% – nivel mediu (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maistri) si doar 14,3% au studii superioare,iar 8106 persoane sunt analfabete.”!

    asa ca se bate saua,ca sa priceapa iapa: toti la vot ca sa ne umplem de lapte si miere.
    cu un mic amendament.laptele si mierea vor curge doar in gura celor care au devalizat tara pana acum,restul,la munca sclavilor, pe un salariu de mizerie!

  4. si o intrebare pentru distinsul europarlamentar cu nume neaos romanesc,marijean.
    a pus o vorba buna (!) pentru obtinrea finantarii europene cu zeci de milioane de euro a reabilitarii retelei de termoficare din rm. valcea.
    de ce nu a procedat la fel si la craiova,tinand seama ca madame bogheanu a fost pusa in functie de catre excelenta sa.
    sa amintim insa ca termoficarea a fost pusculita de muls a partidului democrat pe timpul directoratului lui tudorache si nu numai?:)

Comments are closed.