Compozitorul şi violonistul Alexander Balanescu revine la Filarmonica „Oltenia”

0
377
Alexander Balanescu

Concert simfonic extraordinar, pe data de 24 mai, la Filarmonica „Oltenia”, susţinut de Orchestra Simfonică (dirijor: Constantin Grigore) şi solistul Alexander Balanescu. Reputatul compozitor şi violonist de avangardă s-a aflat pentru prima oară la Craiova pe 13 februarie a.c., cu prilejul unui recital în cadrul căruia a interpretat două compoziţii proprii: Winter Variations şi Studies for Miriam. Şi de această dată muzicianul va oferi publicului o lucrare a sa în primă audiţie în România – „Lorenzaccio” pentru vioară şi orchestră, alături de o primă audiţie la Craiova – „Fratres” pentru vioară şi orchestră, de Arvo Pärt, şi de Sarabandă, gigă, badinerie, de Arcangelo Corelli. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Filarmonicii „Oltenia”, la preţul de 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari), concertul fiind inclus în abonament.

Alexander Balanescu s-a născut la Bucureşti, în 1954, dar a plecat din România, împreună cu familia, în 1969, emigrând în Israel, iar doi ani mai târziu şi-a stabilit reşedinţa în Marea Britanie. Şi-a făcut studiile la renumite şcoli de muzică din Ierusalim, New York şi Londra, iar astăzi este considerat unul dintre cei mai vizionari violonişti contemporani şi un prolific compozitor.

Cvartetul pe care l-a înfiinţat încă din 1987 a colaborat cu muzicienii principali ai avangardei britanice, iar datorită succesului la public şi manierei neconvenţionale de prezentare a muzicii a fost ales pentru a cânta în deschiderea turneului Pet Shop Boys din 1989, pe Stadionul Wembley, în faţa a 10.000 de persoane. Multe dintre creaţiile sale aduc un tribut muzicii balcanice şi româneşti: are în repertoriu lucrări moderne aparţinând lui Bela Bartok, iar unul dintre cele mai cunoscute albume ale sale a fost dedicat spiritului Mariei Tănase.

Încă din februarie a.c. Alexander Balanescu a mărturisit că are, împreună cu Filarmonica „Oltenia”, câteva proiecte în acest an: un concert simfonic, în premieră absolută, în luna mai, şi un altul în toamnă. Nu a exclus nici un spectacol aici împreună cu cântăreaţa Ada Milea, în această formulă de duo remarcabil ajungând până acum cu „The Island” / „Insula” în SUA şi în mai multe ţări din Europa.

De asemenea, Alexander Balanescu a precizat, cu acelaşi prilej, că intenţionează să prezinte la Craiova spectacolul multimedia „Maria T” – care dă şi titlul unuia dintre albumele sale, lansat în 2005 –, realizat împreună cu artistul Klaus Obermaier şi inspirat din melodiile pe care Maria Tănase le-a făcut celebre, dar şi din viaţa şi personalitatea acesteia. Show-ul Cvartetului Balanescu ar putea avea loc în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului-concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”, care va fi organizată la Craiova în această toamnă.