PMP DOLJ: PĂSTRAȚI FORȚA DE MUNCĂ, ÎN SIGURANȚĂ, ÎN ȚARĂ!

0
657

Deputat ION CUPĂ, Președinte PMP Dolj: ”Ministrul Agriculturii si Ministrul Muncii au de dat un răspuns rapid și coerent în privința creării condițiilor de rămânere în țară a forței de muncă”

România și-ar crea un avantaj economic și social important dacă și-ar păstra forța de munca în țară.
”De săptămâna trecută am atras atenția asupra necesității ca sutele de mii de români întorși recent în țară să fie valorificați pe piața muncii din România, mai ales în agricultură unde este atât de mare nevoie. Observăm că deja începem să-i pierdem din nou pe acești oameni, mulți tineri și cu experiență bună acumulată în Vest. Câteva zeci de mii se pregătesc să plece la muncă afară în perioada următoare. Guvernul trebuie să le facă, repede, o ofertă clară acestor oameni și să-i păstreze în țară”- precizează liderul PMP Dolj, deputatul Ion Cupă
PMP consideră că acesti oameni trebuie și pot fi motivați financiar să muncească în țară, în siguranță. Productivitatea economică ar crește, banii din taxele și impozitele plătite de ei ar rămâne în țara, nu s-ar mai diviza sau chiar destrăma familii de români, copiii ar putea beneficia, acasă, de suportul ambilor parinți pentru a-și continua școala.
Credem că Ministrul Agriculturii ar trebuie să se consulte imediat cu toți antreprenorii din agricultura românească pentru a identifica scheme de investitii eficiente. Se pot găsi soluții financiare satisfăcătoare pentru acești muncitori din agricultură care au un interes legitim, acela de a munci decent și de a obține un venit pe măsură pentru ei și familiile lor. Nu doar în Occident ci și în România se deschide perioada muncilor sezoniere în agricultură. Nu mai avem constrângeri de deficit bugetar impuse de UE pînă în decembrie! Putem reuși să punem în practică un plan de relansare economică naționala în care miza pe agricultură să fie una importantă!
Statul român trebuie să acționeze cu responsabilitate pentru acești oameni in primul rând în sensul precizat mai sus dar și în privința asigurării că ei beneficiază, în țările în care merg la muncă, de un tratament corespunzător (cazare, transport, întreținere, asigurare de sănătate etc), de aceleași reguli de protecție de care dispun și muncitorii din Vest. Mai cu seamă în acest context al pandemiei.
” Avem o șansă mare pe care nu ar trebui să o ratăm, motivându-i pe români să muncească în țară pentru ei și familiile lor”- a conchis președintele PMP Dolj.

BIROUL DE PRESĂ PMP DOLJ