Școala Altfel, la Liceul Teoretic Henri Coandă

0
1135

liceu 1Liceul Teoretic Henri Coandă din Craiova a derulat, în săptămâna 27-31 martie a.c., Programul Naţional Școala Altfel, la care au participat toţi elevii unităţii de învăţământ, de la nivelurile primar, gimnazial şi liceal, alături de dascălii lor. Stabilite de comun acord cu elevii, dar şi cu părinţii lor, activităţile desfăşurate au fost extrem de variate, astfel încât să fie atractive pentru copii, dar şi educative. Elevii au participat la concursuri, work-shop-uri, dezbateri, mese rotunde, lectorate, sesiuni de informare vizând combaterea consumului de droguri, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea discriminării, dar au făcut şi vizite de lucru şi tematice, unde au putut afla câtă muncă este necesară pentru tipărirea cărţilor care ajung la ei şi în general lucruri pe care nu le ştiau despre munca într-o fabrică sau o instituţie. Și cum nu puteau fi excluse activităţile în aer liber, copii nu s-au dat în lături de la acţiuni ecologice, au curăţat curtea şcolii unde îşi petrec pauzele, au participat la întreceri sportive, dar şi la reprezentaţii artistice şi vizionări de filme. Această liceuAltfel de şcoală i-a încântat pe elevi, scăpaţi de tiparul orelor de curs, însă peste tot şi-au manifestat curiozitatea, au pus întrebări, dornici să afle cât mai multe lucruri noi, ceea ce, în esenţă, este şi principiul ce stă la baza acestui Program Naţional. „Liceul Teoretic Henri Coandă mulţumeşte tuturor colaboratorilor pentru sprijinul acordat în derularea activităţilor din Școala Altfel 2017, acestea având impact atât asupra elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, cât şi asupra comunităţii locale. De asemenea, vom asigura sustenabilitatea acestor acţiuni prin iniţiative similare, în spiritul promovării valorilor Liceului Teoretic Henri Coandă: motivarea pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, dialogul intercultural, dezvoltarea cetăţeniei active şi a spiritului de voluntariat, valorizarea componentei europene, stimularea dialogului deschis între partenerii implicaţi în procesul instructiv-educativ”, ne-a declarat directorul Liceului Teoretic Henri Coandă, prof. Mihaela Brumar.