“Pase scurte…” – CFR Cluj, tot mai încoronată, tot mai detestată

0
299

Ştim cu toţii precauţia vecină cu paranoia a lui Dan Petrescu, eficientă totuşi pentru conectarea permanentă a echipei la meciuri. Retorica sa nu mai e enervantă, e amuzantă, a devenit folclor. Reiterată obsedant, în vestiar şi în faţa camerelor, a fost preluată şi de jucătorii clujeni, ţinuţi în priză cu astfel de discursuri. Nu lipsesc tânguielile, majoritatea fără motiv real, şi el menite, probabil, să menţină motivaţia, indiferent de avansul din ierarhie. Petrescu & co nu contenesc, sezon de sezon, etapă de etapă, să conteste regula înjumătăţirii punctelor, deşi suntem în al şaptelea an consecutiv în care campionatul se desfăşoară în acest sistem. Clujenii se burzulesc de parcă numai lor li s-ar tăia agoniseala. E adevărat, de la ei, mai mult, dar asta-i matematica, n-ai ce-i face! Se cunoaşte de atâta timp regula, se ştie de la început de campionat modul de desfăşurare, dar ceferiştii tot fac circ. Aceeaşi situaţie este valabilă pentru toţi, inclusiv în subsolul ierarhiei, iar unele echipe pot intra în hora retrogradării când se reduce punctajul, dar nimeni nu comentează, nimeni nu se vaită, nu auzi lamentări greţoase precum ale Bursucului. Auzim că adversarii sunt zmei, că arbitrii sunt părtinitori, că sistemul e defect, că întreaga lume complotează ca să afecteze supremaţia ardelenilor.

Acum, Petrescu are nevoie să-şi scoată în evidenţă parcursul, întrucât după ce până şi Edi Iordănescu s-a încoronat cu CFR, câştigarea titlului nu mai e echivalentă cu gloria, e deja un stereotip, mai ales că eşti la un club „asigurat” din toate punctele de vedere. Practic, oricine ar sta pe bancă ar deveni campion în Gruia, aşa că Petrescu trebuie să vină cu ceva în plus ca să-şi justifice salariul enorm, lotul stufos, cu care n-a mai confirmat în cupele europene.

Inclusiv din cauza acestui discurs infect, CFR îşi atrage atâtea antipatii şi, după 7 titluri în ultimii 15 ani şi performanţe europene, contabilizează mult mai puţini suporteri decât rivala locală, „U” Cluj şi mai puţin fideli decât chiar „feroviarii”  aveau pe vremuri în eşalonul secund, când Teodor Mateescu ne povestea la radio isprăvile lui Cârlan, Truşcă, Oncică, Iepure, Minteuan, Haitonic, Dănuţ Matei, etc. Să câştigi atâtea trofee şi să fii surclasat de rivala locală la capitolul fani înseamnă că ai destule schelete-n dulap. Unele se numesc Dâncu, Rus, Guşă, etc. În cazul CFR-ului, nu este valabilă teoria lui Mircea Lucescu – „succesul atrage invidia”, ba chiar apariţia ardelenilor la nivel înalt a fost aplaudată. La început, cu colonia portugheză a lui Paszkany, CFR-ul căpătase ceva simpatie pretutindeni, deoarece contesta dominaţia artificială a Capitalei. Doar că prin toate aceste tertipuri şi influenţe, CFR produce mai multă repulsie decât Dinamo şi FCSB. Ciprian Deac, un jucător admirabil, de altfel, se mira că puţinii fani din Gruia îl huiduiau la 1-1 cu Voluntariul. N-a priceput că jocul inestetic, deşi pragmatic, bugetele dubioase, influenţa politică şi chiar şi aceste discursuri ticsite de ipocrizie vin cu o notă de plată. CFR nu e o echipă care lasă urme, care marchează o perioadă, în ciuda trofeelor, iar asta se constată cel mai mult în tribune. Am văzut şi la meciurile din Champions League cu adversari de calibru, arena din Gruia era ca o sală de teatru, nimeni nu venea să susţină echipa, ci să urmărească faimoşii rivali, era un „public de eveniment”. Mai mult ca sigur, când nu va mai produce rezultate, CFR va deveni un alt Urziceni. Cu mai multe trofee, dar la fel de fade.