Premierul se izolează la Vila Lac

0
489

Toată conducerea PNL se izolează la domiciliu după ce un senator liberal a fost diagnosticat cu COVID-19. Ludovic Orban a anunțat că el se va izola 14 zile la Vila Lac 1 și că l-a informat și pe președintele Iohannis. De asemenea, el a anunțat că toți miniștrii vor fi testați pentru coronavirus, se vor izola în cabinete și vor evita contactul direct cu alte persoane.

Este vorba despre senatorul PNL Vergil Chițac. Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, vineri dimineață.

El a precizat că senatorul infectat a participat la reuniunea Biroului Politic Național al PNL, astfel că toți membrii acestui for se vor izola la domiciliu. De asemenea, toți senatorii din grupul senatorial PNL se vor izola, iar miniștrii își vor face testele pentru COVID-19.