Noul prefect şi cel de-al doilea subprefect de Dolj au fost învestiţi oficial

0
5248

Ieri, la sediul Prefecturii Dolj a avut loc învestirea oficială a  noului prefect de Dolj şi a celui de-al doilea subprefect judeţean, prin depunerea jurământului. Ceremonia a avut loc în cadrul unei videoconferinţe, cel care a prezidat-o fiind actualul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Ceremonia a avut loc cumva atipic, dar nu o excepţie, deoarece, la precedenta numire a subprefectului de Dolj,  Daniela Dobrin,  a avut loc aceeaşi activitate, în urmă cu o lună de zile. Practic, s-a dorit şi s-a reuşit ca jurământul să nu mai fie depus în fiecare judeţ în parte, prin venirea unor reprezentanţi ai guvernului în teritoriu, cu atât mai mult cu cât au fost învestiţi mai mulţi prefecţi şi subprefecţi din ţară. Noul prefect al Doljului este  Nicuşor Roşca, iar cel de-al doilea subprefect al judeţului este Anişoara Stănculescu. Cei doi au depus jurământul şi şi-au exprimat primele puncte de vedere, acum accederea pe noile funcţii. Vizibil emoţionat a fost Nicuşor Roşca, venit de la APIA Dolj, neavând, până acum, tangenţe cu administraţia publică locală. „Mă onorează această poziţie şi mă şi obligă, prin responsabilităţile pe care le voi avea. Voi respecta legile şi sper să am o relaţie foarte bună cu unităţile deconcentrate. Îmi doresc să trecem cu toţii cu bine peste această criză cu coronavirusul”, a spus noul prefect de Dolj. Ceva mai volubilă a fost Anişoara Stănculescu, trecută, deja, prin mai multe funcţii , unele politice: „Am o experienţă în ceea ce priveşte administraţia publică şi voi păstra aceeaşi deschidere către toţi, instituţii deconcentrate, mass – media, opinia publică. Sper să trecem cu toţii peste acesată problemă epidemiologică”. După depunerea jurământului, de cătrei cei învestiţi, nu numai în Dolj, Marcel Vela a ţinut să transmită un mesaj: „ Aveţi în parte o perioadă grea, cu multe necunoscute, sunteţi oameni cu mult curaj, iar în faţa dumneavoastră e un drum nou şi greu, dar veţi avea toată deschiderea din partea noastră, precum şi sprijinul. În prezent, este o luptă cu o situaţie complicată, pe care le putem trece împreună, arătând că ne iubim semenii”. 

Scurte CV-uri

Acum, scurte caracterizări, atât cât sunt ele posibile, în acest moment, despre cei doi noi conducători ai judeţului, reprezentnaţi ai Guvernului în teritoriu.  Nicuşor Roşca: – cvasinecunoscut ca om politic, venit din partea Partdidului Naţional Liberal, fost, până la numire director executiv – adjunct la APIA Dolj. Este absolvent al Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova. Nu s-a remarcat cu nimic, cel puţin păalpabil, la nivelul instituţiei pe care a reprezentat-o. I se dă credit, deoarece poate fi un bun administrator al judeţului, în ceea ce priveşte reprezentanţa Guvernului în teritoriu. Rămâne de văzut. Anişoara Stănculescu: are activitate politică mai însemnată decât actualul său şef, intrând în ALDE în 2016, devenind preşedinte al ALDE Craiova, iar, în 2017, la alegerile pentru ocuparea fotoliului de primar al Craiovei, a ocupat locul al IV-lea. De profesie este inginer, specializarea „electrotehnică”, iar între 2007 – 2012 a fost angajată a Direcţiei Regionale Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. În 2027, a ajuns şeful Cancelariei  Prefectului De dolj, iar de la 31 ianuarie 2020 a ocupat funcţia de consilier superior în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.