Motan Ahile va face pronosticurile la Cupa Mondială din Rusia

0
919

Motanul Ahile, a cărui surditate ar explica nivelul de intuiţie, va face pronosticuri la Cupa Mondială din Rusia, alergând câştigătoarea din mai multe boluri de mâncare, identificate clar.

După celebra caracatiţă Paul, care a prezis cele şapte rezultate ale Germaniei la Mondialul 2010, Ahile, un motan alb şi surd care trăieşte la muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, a fost ales luni să facă pronosticul oficial la Cupa Mondială din Rusia (14 iunie-15 iulie).

Ataşata de presă a faimosului muzeu, Maria Haltunen, a indicat agenţiei de presă R-Sport că ”o conferinţă de presă specială” va fi organizată şi că Ahile, a cărui surditate ar explica nivelul de intuiţie, va dispune de o acreditare oficială de suporter.

Circa 70 de pisici, ai căror strămoşi au fost aduşi de ţarul Petru cel Mare în secolul 17, protejează astăzi Ermitajul de şoareci şi dispun de un personal dedicat lor, condus de Anna Kondratieva.

Potrivit acesteia, Ahile a luat o pauză şi s-a îngrăşat după ce a prezis în avans, anul trecut, echipa victorioasă la Cupa Mondială a confederaţiilor, Germania. Felina cântăreşte 4,7 kg şi va face predicţiile alegând câştigătoarea din mai multe boluri de hrană, identificate clar.