Germania: A fost semnat oficial noul acord de coaliţie guvernamentală

0
317

Liderii Uniunii Creştin-Democrate/Uniunii Creştin-Sociale (CDU/CSU) şi cei ai Partidului Social-Democrat (SPD) au semnat în mod oficial noul acord de coaliţie guvernamentală, punând capăt unei perioade de şase luni de incertitudine politică în Germania. Cancelarul Angela Merkel, liderul CDU, Horst Seehofer, liderul CSU, şi Olaf Scholz, liderul interimar al SPD, au semnat acordul de 177 de pagini în cadrul unei ceremonii în complexul Bundestag din Berlin. Merkel s-a declarat „optimistă” în legătură cu prelungirea coaliţiei, noul guvern urmând să fie învestit mâine. „Ne aşteaptă multă muncă”, a declarat Merkel la conferinţa de presa comună organizată înaintea semnării acordului. „Sunt optimistă că va fi un succes”, a completat cancelarul german. Merkel a vorbit şi despre noile provocări cu care guvernul se va confrunta, cum ar fi tarifele impuse de preşedintele Donald Trump la importurile de oţel şi aluminiu Scholz, care va prelua funcţiile de vicecancelar şi ministru de Finanţe, a declarat că noua coaliţie are o fundaţie solidă, în pofida duratei îndelungate a negocierilor pentru formarea ei. Aşa-numita mare coaliţie „nu a început ca o potrivire din dragoste”, a mai declarat Scholz, adăugând că social-democraţii şi conservatorii sunt „partide complet diferite”, dar partidele „sunt totuşi capabile să lucreze constructiv împreună şi să guverneze într-un mod adecvat”.