Al VII-lea Cod al Rețelei de Gaze din România

0
423

Acest Cod de Rețea este promovat de către TRANSGAZ și ANRE, pentru a fi pus în aplicare pe piața de gaze din România. Au existat mai multe experimente cu implementarea unor Coduri de Rețea în România, fiecare eșuând. Este important de menționat că aceste experiențe au adus după ele costuri de milioane de euro, cu consultanți, echipamente de măsurare, platforme informatice, tehnică informatică etc., care se vor reflecta din nou în buzunarul consumatorului final. Estimez că în 10 ani de la introducerea Codului Rețelei, cu scopul de asigurare cu gaze a consumatorului final și reducerea cheltuielilor (respectiv a prețului la consumatorii finali), s-au cheltuit în sectorul gazelor naturale peste 50 mil euro (cca. 0,5 mil euro/an) cu implementarea acestui Cod (la nivelul intregii piete). La acestea se mai adaugă costuri cu dezechilibrele care se datorează în primul rând modului în care a fost scris Codul Rețelei, de cca 0,1 mil euro/an. Aceste costuri s-au reflectat în creșterea prețului la consumator. Aceasta în situația în care Crizele Gazelor Naturale apar în fiecare iarnă, la fel cum apăreau si în urmă cu 10 ani.

Copy-paste-ul după un Cod dintr-o țară din vestul Europei nu va rezolva problema și în România. Demn de menționat că Uniunea Europeană, lansează Directive și nu impune o lege pentru toate țările, înțelegând imposibilitatea de a o aplica datorită multitudinilor de particularități existente în fiecare din acestea.

Asociația Energia Inteligentă a prezentat în urmă cu un an cauzele nefuncționării Codului Rețelei, iar în urmă cu 20 de zile a organizat o Masă Rotundă pe tema Codului rețelei unde s-au desprins o serie de elemente minime necesare a fi cuprinse în realizarea unui Cod de Rețea Funcțional (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/?p=1131&lang=ro ). Apreciem că unele din punctele de vedere emise de Asociație au coincis cu principiile cuprinse în documentul postat pe site.

Considerăm necesară reluarea și a celorlalte elemente care au fost prezentate și le supunem analizei pentru cuprinderea lor în realizarea unui Cod de rețea funcțional și mai ales UTIL:

1.Necesitatea completarii cadrului legislativ

  • Dezvoltarea Codurilor reţelelor de distribuție, ca un set de reguli, prin care se stabilesc responsabilitățile și drepturile părților, dar și modul în care trebuie asigurată continuitatea curgerii gazelor din sistemul de transport până la consumatorul final, penalitățile percepute sau de care beneficiază utilizatorul sistemului de distribuție;
  • Dezvoltarea Codurilor depozitelor de înmagazinare, ca un set de reguli prin care se stabilesc responsabilitățile și drepturile părților, dar și modul în care trebuie asigurată preluarea/predarea și înmagazinarea/extragerea gazelor în/din înmagazinare. Lipsa unor reguli detaliate privind procesul de injecţie/extracţie din depozitele de înmagazinare, face ca adesea să se creeze inechități în preluarea propriilor gaze din depozitele de înmagazinare;
  • Dezvoltarea Codurilor conductelor din amonte, Codul bransamentelor comune, Codul sistemelor de transport adiacente, ca un set de reguli pentru solutionarea particularităților sistemelor adiacente SNT și a modului de lucru pe piața de gaze, dincolo de SNT
  • Dezvoltarea Codurilor pieţei gazelor naturale (modelul de piaţă), conţinând reguli, proceduri şi instrucţiuni clare, în ceea ce priveşte tranzacţionarea gazelor și interacțiunea furnizorilor cu ”cărăușii” (care să permită urmărirea fluxului în mod real pe întreg circuitul sursă-consumator). Între multiplele elemente care trebuie definite prin acest document sunt mecanismele de asigurare a flexibilității și instrumentele de acces rapid a tuturor participanților la acestea și dezvoltarea unor sisteme ieftine de garantare a operațiilor comerciale;
  • Dezvoltarea planurilor de prevenire / reacție pentru situaţii de urgenţă, monitorizarea și intervenția să se facă după principii care nu afectează derularea activității comerciale și a modului în care acestea interacționează cu codurile de rețea și piața de gaze.

2.Lipsa principiilor de baza din Codul Rețelei de Transport

  • Plătește doar cel care greșește și numai pentru fapta sa în raport cu responsabilitățile asumate în contractele cu operatorul de transport;
  • Prețul greșelii este cel stabilit de piața românească la momentul greșelii (nici ante, nici post faptă);
  • Scopul licit speculativ, care să permită apariția contrapărților în piață care să sancționeze indolența unor utilizatori;
  • Echilibrarea comercială, secondată de o echilibrare fizică și una hidraulică;
  • Modul în care operatorul de transport va plăti pentru greșelile sale (nerespectarea condițiilor contractuale sub aspectul punerii la dispoziție a capacității rezervate și asigurarea continuității în livrare, chiar dacă aceasta se datorează altor utilizatori de rețea), în relația cu cei care greșesc, prețul greșelii operatorului de transport fiind de asemenea necesar a fi cel stabilit de piața românească la momentul greșelii;

 

  1. Aplicarea de regulilor sa tina seama de configurația fizică a actualui SNT

Ceea ce este numit astăzi SNT este în fapt un amestec de sisteme de transport: închise (locale de tip sursă – consum), sisteme semiînchise (regionale) și un sistem de transport ”0”. Astfel, regulile ce se pretează la sistemul  ”0” nu se potrivesc sistemelor închise sau semiînchise (diferențe de natură tehnică, hidraulică, operațională, funcțională etc.). Mai mult, actualul Cod tratează sisteme care nu comunică fizic ca și când ar comunica fizic, respectiv se manipulează ideea unui echilibru fizic în SNT, în realitate acesta fiind doar o iluzie aritmetică. Codul va putea fi aplicat doar pe un sistem omogen.

 4. Modificari legislative care sa stimuleze dezvoltarea mecanismelor de flexibilitate

  • Dezvoltarea posibilității înmagazinării gazelor pe tot parcursul anului în funcție de cerere și ofertă, în:
  1. Depozite subterane,
  2. conducte de transport/distribuție
  3. sisteme amplasate la consumatori
  • Dezvoltarea introducerii recipisei ca element de schimb sau/și ca element de garantare
  • Stimularea dezvoltării în piață de noi produse care să asigure creșterea flexibilității pe piață (loaning, parking).

 

5.Impunerea unor platforme informatice si in activitatile adiacente transportului gazelor naturale

  • Dezvoltarea unor platforme informatice de rezervare/tranzacționare pe piața principală și secundară a capacității de:
  1. Distribuție,
  2. înmagazinare pe piața principală și piața secundară
  • Dezvoltarea unor platforme informatice de vânzare / cumpărare gaze
  1. Servicii de distribuție
  2. Servicii de înmagazinare
  3. Servicii de stocare în conducte
  • Servicii de flexibilitate (loaning, parking, limitarea volatilității prețului prin stop-limit etc.)
  • Dezvoltarea unor platforme informatice de echilibrare a sistemului de transport cu existența a cel puțin 5 subplatforme:
  1. Echilibrarea comercială prin ordine de cumpărare/vânzare ex-ante pentru ziua următoare / intraday
  2. Echilibrarea comercială prin plasarea de obligațiuni (antipacitive) pentru ziua următoare / intradayEchilibrarea comercială ex-post prin ordine de cumpărare/vânzare
  3. Echilibrarea fizică/hidraulică a sistemului prin plasarea de ordine (anticipative) pentru ziua următoare / intraday
  4. Echilibrarea fizică/hidraulică a SNT prin plasarea de obligațiuni (antipacitive) pentru ziua următoare / intraday
  5. Dezvoltarea unor platforme informatice de matching, platforme de clearing, de urmărire a rău-platnicilor, de tranzacționare a titlurilor de gaze și recipiselor etc.

Asociația Energia Inteligentă solicită factorilor implicați în acest proces să analizeze toate implicațiile lansării pe piață a unui nou Cod de Rețea, pentru a preveni experiența neplăcută a ultimilor ani, a realiza un set de reguli care să aducă plus-valoare și mai ales de a nu mai crește inutil facturile la consumatorii finali. ( sursa : asociatiainteligenta.ro)