Sprijin pentru persoanele defavorizate din Dolj

0
310

Peste 900 de persoane vor beneficia de cursuri de calificare în cadrul unui program ce se desfășoară în aproape toată țara, inclusiv în județul Dolj. Iniţiativa se adresează persoanelor cu deziabilităţi, celor de etnie romă,  persoanelor din familii monoparentale şi acelora cu mai mult de doi copii. De asemenea, sunt incluşi doljenii afectaţi de boli ocupaţionale sau cei fără adăpost, tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, femeile şi persoanele aparţinând altor grupuri vulnerabile. 

În prezent procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială plasează România cu mult în urma Uniunii Europene. Deşi ritmul de reducere a sărăciei este per ansamblu mai accentuat în ţara noastră, fenomenul rămâne unul destul de răspândit şi cronicizat. Totodată, profilul dominant al sărăciei rămâne constant de-a lungul timpului, aceasta fiind preponderentă pentru anumite grupuri de populaţie cum ar copiii sau familiile monoparentale. În România trăiesc aproximativ 650.000 de persoane certificate ca având o dizabilitate. Majoritatea adulţilor cu dizabilităţi se lovesc de mari dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă. De multe ori, prejudecăţile sociale limitează şansele acestora.

Programul se desfăşoară timp de un an şi jumătate

World Vision România, în calitate de partener al Asociației Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială, implementează acest proiect alături de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, Fundația pentru Dezvoltarea Asociațiilor de Ajutor Mutual și Landsbond der Christelijke Mutualiteiten.

Proiectul „Inclusiv” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și își propune creșterea nivelului de calificare a 1.200 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile din șase regiuni ale României (Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Sud-Est, Vest și București-Ilfov), prin furnizarea de programe integrate de consiliere și formare profesională în vederea integrării sau reintegrării pe o piață a muncii flexibilă și incluzivă. Perioada de desfăşurare a proiectului este de 18 luni. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 11.129.620 lei, din care 10.906.820 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă aprobată.

Şase centre de incluziune, în toată ţara

Îmbunătăţirea capacităţii de ocupare şi dezvoltarea unei atitudini proactive faţă de piaţa muncii prin furnizarea unui pachet de servicii integrate adaptate nevoilor specifice ale grupurilor defavorizate reprezintă  o parte din obiectivele propuse. La fel şi dobândirea de competenţe în meserii cerute pe piaţa muncii prin implementarea de programe de calificare şi recalificare pentru grupurile vulnerabile. O altă ţintă este identificarea şi analiza factorilor care restrâng sau cresc gradul de angajabilitate a persoanelor vulnerabile şi evaluarea impactului şi a eficacităţii măsurilor şi intervenţiilor suport oferite persoanelor supuse riscului de excluziune socială prin realizarea unor activităţi de cercetare şi a unor campanii de informare şi conştientizare.

Şase centre de incluziune socială vor fi înfiinţate şi vor funcţiona în regiunile Nord-Vest, Sud-Vest, Nord-Est, Sud-Est, Vest şi Bucureşti-Ilfov. Vor fi organizate 36 de serii de cursuri de calificare pentru circa 900 de persoane din grupul-ţintă al proiectului. Tot cu această ocazie se realizează o campanie de informare şi conştientizare a nevoii de îmbunătăţire a accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii – analiza principalelor bariere pentru grupurile vulnerabile care le limitează accesul la educaţie şi ocupare, soluţii propuse de angajatori şi comunităţile locale pentru a facilita integrarea pe piaţa muncii şi pentru a motiva aceste persoane să participe la programele de formare, conştientizarea şi reducerea prejudecăţilor şi stereotipurilor cu care se confruntă grupurile vulnerabile).