Ridicarea vizelor, pe agenda discuțiilor dintre prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, și ambasadorul SUA, Hans Klemm

0
383

Prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dăncilă, l-a primit astăzi, 12 februarie 2018, pe ambasadorul Statelor Unite la București, E. S. domnul Hans Klemm, în vizită de prezentare.

Cu ocazia întrevederii, premierul român și ambasadorul SUA au făcut o scurtă trecere în revistă a Parteneriatului Strategic dintre țara noastră și Statele Unite, remarcând dinamica deosebit de pozitivă a acestuia în anul care s-a încheiat și perspectivele de dezvoltare în continuare ale acestuia.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat angajamentul ferm al întregului Executiv, cât și al său personal, pentru extinderea și aprofundarea în continuare a Parteneriatului Strategic pe toate dimensiunile sale, subliniind rolul special alocat de România relației cu Statele Unite în economia politicii externe și de securitate a țării noastre.

Cu prilejul trecerii în revistă a aspectelor determinante ale cooperării bilaterale româno-americane, premierul român a abordat discuția cu privire la perspectivele posibilității de a elimina, în cursul acestui an, obligativitatea vizelor de scurtă ședere pentru cetățenii români care călătoresc în SUA, prin includerea României în Programul Visa Waiver.

În continuare, oficialul român a subliniat creșterea semnificativă a resurselor alocate de către România înzestrării forțelor armate și creșterii capabilităților acestora și a exprimat convingerea că programele de achiziție vor juca un rol important asupra întregului ansamblu al Parteneriatului Strategic, urmând să producă efecte dincolo de colaborarea în materie de securitate, inclusiv prin dinamizarea cooperării economice dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii.

Ambele părți și-au exprimat determinarea de a colabora în vederea întăririi segmentului economic al Parteneriatului Strategic, pornind de la rezultatele foarte bune ale cooperării bilaterale înregistrate în 2017.

În context, prim-ministrul Viorica Dancilă a subliniat deschiderea economiei românești față de investitorii americani, încurajând misiunea diplomatică a SUA la București să transmită, cât mai curând posibil, o lista a companiilor americane interesate să investească în România. Premierul a subliniat importanţa investitorilor americani pe piața românească, evidențiind importanța acordată de Executiv acestui proiect major de investiţii. Totodată, concretizarea şi succesul acestui proiect sunt esențiale pentru aprofundarea cooperării economice  bilaterale, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

De asemenea, șeful Executivului a evidențiat consistența candidaturii României la OCDE, solicitând sprijinul SUA pentru promovarea acesteia.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și-a exprimat îngrijorarea privind căderea de săptămâna trecută a indicelui Dow Jones (implicit a bursei) și, totodată, speranța că această situație nu va continua întrucât ar genera potențiale efecte la nivel global.

Totodată, cu ocazia întrevederii de astăzi, premierul român a transmis părții americane invitația de a participa, la cel mai înalt rang, în septembrie, la București, la reuniunea statelor “Inițiativa celor Trei Mări”.

Ambasadorul Hans Klemm a exprimat convingerea privind continuarea dinamicii pozitive în relația bilaterală și interesul misiunii diplomatice a Statelor Unite la București, de a continua dialogul cu instituțiile din România, în vederea implementării proiectelor comune și valorificarea oportunităților oferite de Parteneriatul Strategic pentru promovarea valorilor și intereselor celor doi parteneri.

Totodată, ambasadorul SUA a transmis aprecierea părții americane pentru faptul că România promovează un model în ceea ce privește egalitatea de gen, prin numirea unei femei la conducerea Executivului, și a subliniat disponibilitatea de a sprijini eforturile sale de a consolida România şi relaţiile româno-americane.