Craiovean judecat pentru că a lovit intenţionat cu maşina un poliţist

0
655

Un tânăr în vârstă de 16 ani, din Craiova, care a vrut să treacă intenţionat cu maşina peste un poliţist de la Secţia 3 din municipiu, a fost trimis în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în stare de arest preventiv, pentru ultraj combinat cu tentativă de omor şi conducere fără permis. Tânărul a fost depistat în trafic, luna trecută, la volanul unui Opel, oamenii legii i-au făcut semn să oprească, nu a vrut, astfel că a fost urmărit pe mai multe străzi din oraş, iar la un moment dat un echipaj de la Secţia 3 Craiova i-a ieşit în faţă, un poliţist coborând pentru a-l opri. N-a ţinut cont de nimic, a accelerat şi l-a lovit cu autoturismul pe agentul de poliţie, care a fost proiectat pe capota autoturismului de serviciu. A fost prins, în cele din urmă, după ce a încercat să scape fugind, a fost arestat preventiv, iar la sfârşitul săptămânii trecute s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care a fost trimis în judecată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj la finalizarea cercetărilor în acest caz, faptele s-au petrecut pe 21 ianuarie a.c., seara, în jurul orei 23.00. Cristi Piţă, de 16 ani, din Craiova, care locuieşte cu familia în cartierul Romaneşti, a luat din casă cheile autoturismului marca Opel Zafira, înmatriculat în Italia, deţinut de tatăl său, Udilă Piţă, şi, fără acordul acestuia, şi a hotărât să conducă autoturismul până la domiciliul unui prieten. Astfel, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului, pe strada Bucura, din Craiova, tânărul a observat un echipaj de poliţie, care i-a semnalizat să oprească. Ştiind că nu posedă permis de conducere, inculpatul a ignorat semnalul făcut de poliţişti şi şi-a continuat deplasarea.

 În aceste condiţii, agenţii de poliţie Grigoriţă Dănuţ şi Ivan Costache Mircea Lucian din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, care se aflau în exercitarea atribuţiilor de menţinerea ordinii şi siguranţei publice, cu autospeciala aparţinând I.P.J. Dolj, au pornit în urmărirea autoturismului marca Opel Zafira, care a refuzat să oprească. Ajungând pe strada Caracal, în zona magazinului Lidl, cei doi agenţi au solicitat sprijin de la Secţia 3 Poliţie Craiova.

Poliţistul a fost aruncat pe maşina de serviciu

La apelul poliţiştilor au răspuns două echipaje de poliţie din cadrul Secţiei 3, unul compus din agenţii Sîrbu Marian şi Lupu Dănuţ, cu o autospecială Volkswagen Polo, respectiv agenţii Braicău Elvis şi Măndică Valentin, cu autospeciala marca Dacia Logan, care au ieşit în trafic, pentru a ajuta la prinderea fugarului. „Ajungând pe strada Nanterre din Craiova, agenţii Sîrbu Marian şi Lupu Dănuţ au poziţionat autospeciala pe mijlocul părţii carosabile pentru a bloca deplasarea autoturismului Opel, condus de inculpat, care era urmărit de celelalte două echipaje, iar agentul Lupu Dănuţ a coborât şi i-a făcut semnal de oprire conducătorului auto. În momentul când s-a apropiat de echipajul de poliţie, deşi a observat semnalul făcut de agent, inculpatul Piţă Cristi a accelerat şi l-a lovit cu autoturismul pe agentul Lupu Dănuţ Florea, care a fost proiectat ulterior pe capota autoturismului de serviciu, după care inculpatul şi-a continuat deplasarea pe mai multe străzi din mun. Craiova până când autoturismul său a fost blocat şi imobilizat de echipajele care îl urmăreau, în parcarea din spatele blocului O15, situat pe strada Spaniei”, au reţinut procurorii în rechizitoriu.

Cristi Piţă şi-a abandonat maşina, a fugit pe jos, printre blocuri, însă oamenii legii l-au prins. A fost dus la sediul Secţiei 3 de Poliţie, a fost audiat, oamenii legii au anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, astfel că tânărul a fost adus aici pentru audiere, fiind, ulterior, reţinut pentru 24 de ore. Pe 22 ianuarie a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă care i-a emis mandat pentru 30 de zile: “Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Piţă Cristi pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.01.2018 şi până la data de 20.02.2018, inclusiv. În baza art.230 Cpp. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Piţă Cristi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cşedinţa din Camera de consiliu, azi 22.01.2018”, se arată în hotărârea instanţei, confirmată şi de Curtea de Apel Craiova, care a respins contestaţia inculpatului pe 26 ianuarie a.c.

Având în vedere modalitatea în care a acţionat şi gravitatea faptei, procurorii au reţinut în sarcina lui Cristi Piţă ultraj combinat cu tentativă de omor calificat(fapta constând în lovirea persoanei vătămate cu autoturismul aflat în deplasare, comisă pentru a ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni, respectiv conducerea fără permis) şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj vineri, 9 februarie a.c., instanţa urmând să se pronunţe asupra cererii procurorilor de menţinere a măsurii preventive faţă de inculpat.

***

Poliţistul lovit de maşină a fost dus la spital pentru îngrijiri şi, din fericire, starea sa nu a fost gravă. Medicii legişti au stabilit că „persoana vătămată Lupu Florea Dănuţ a prezentat leziuni de violenţă care s-au putut produce în data de 21.01.2018, prin lovire cu şi de corpuri dure în condiţiile unui accident rutier şi  necesită 5-6 de zile de îngrijiri medicale”, după cum se arată în raportul IML Craiova.