Vremea frumoasă i-a scos pe doljeni la vot!

0
408

Soarele aproape primăvăratec de ieri, din ziua votului, a fost cel mai bun îndemn la vot pentru alegătorii de la sate. Dacă de dimineaţă, prea puţini doljeni trecuseră pragul secţiilor, aproape de orele prânzului lumea de la sate a început să vină la vot. Unii cu familia şi vecinii, alţii cu nepoţii ajunşi deja la vârsta când au dreptul să decidă şi pentru viitorul lor, fiecare a votat aşa cum a crezut de cuviinţă. Pentru cei mai mulţi, programele politice s-au redus la promisiunile pe care candidaţii le-au lansat în campanie, însă au fost şi destui care au recunoscut că au mers la toate scrutinele, dar că aproape de fiecare dată au fost dezamăgiţi de cei pe care i-au votat.

vot sat 2În drumul spre nord-vestul judeţului, prima oprire a fost în comuna Breasta, la doar câţiva kilometri de Craiova. În jurul orei 10.00, într-o secţia amenajată în incinta Școlii nr. 2, din cei 938 de alegători aflaţi pe listele permanente, votaseră 91 de persoane, iar procesul electoral decurgea bine. În două din cele şase cabine, o familie îşi exercita dreptul la vot, după care au împăturit buletinele şi le-au depus în urne. „Nu am avut nici un incident până acum, din fericire. Oamenii ştiu cum se procedează, iar sistemul electronic funcţionează foarte bine”, ne-a declarat Ionela Armaşu, preşedintele secţiei de votare.

Cristian Lungoci are 19 ani şi a votat, ieri, pentru a doua oară în viaţă. A venit foarte hotărât la vot şi i-au trebuit mai puţin de 5 minute ca să voteze. „Am votat ca să se schimbe ceva în ţară, ca tinerii să aibă locuri de muncă şi să nu mai plece din ţară”, a mărturisit tânărul. Cristian a recunoscut că a terminat şcoala, dar nu şi-a găsit deocamdată un loc de muncă. În aceste condiţii, şi el se gândeşte să-şi găsească un rost în viaţă în afara ţării, îngroşând astfel rândurile celor care au plecat deja lăsând satele pustii.

„Doresc să-mi crească pensia”

vot sat 4La Predeşti, era un „du-te vino” în faţa secţiei de votare din incinta şcolii. Fără să se stea totuşi la rând, lumea venea şi ieşea, fiecare cu explicaţia lui pentru alegerea pe care tocmai o făcuse. „Am votat pentru schimbarea cu un regim mai bun. Ce îmi doresc eu este să îmi crească pensia, că sănătate n-au cum să-mi dea. Și, dacă se poate, să le ofere şi tinerilor locuri de muncă, să nu mai plece de acasă. Eu am o fată care a plecat în Germania, pentru că aici nu îşi găsea loc de muncă. Sunt oameni cu facultăţi, care au învăţat prin multe şcoli, dar tot nu au unde să muncească”, ne-a mărturisit Iulică Lazăr, care tocmai ce ieşise din secţia de votare şi se abătea să se cinstească, de unul singur, cu o bere, aşa, ca după vot. Nea Iulică fusese alegătorul cu numărul 164 în acea zi şi în urma lui erau aşteptaţi mulţi alţi localnici, pe listele permanente fiind înregistraţi 1.692 de alegători. Puţin peste ora 10.00, pe listele suplimentare votaseră 34 de persoane.

„Când ajung în funcţii, uită de noi”

vot sat 5Într-una din secţiile de votare din Sopot, la orele amiezii, votaseră 60 de persoane, o prezenţă destul de slabă pentru momentul acela, ţinând cont că pe listele permanente erau înscrişi 404 alegători. Membrii secţiei de votare erau optimişti şi spuneau că mai este mult până seara când cei mai mulţi săteni de-ai lor vor ajunge la vot, aşa cum au făcut-o de fiecare dată.

La ieşirea de la urne, oamenii erau destul de nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani şi îi taxau pe politicieni cu o băşcălie tipic oltenească. Cu toate acestea, votaseră. „Am votat pentru o schimbare ca să vedem cum ne mai înşeală şi viitori parlamentari. Am fost la toate alegerile şi am observat că, după ce le dăm votul, nu prea se mai ocupă de noi, cei de la ţară. Noi ne mai ducem şi muncim cu ziua, dar sunt familii neajutorate de bătrâni care nu mai pot să se întreţină şi ar trebui să facă ceva pentru aceşti oameni. Când ajung în funcţii, uită de noi”, a fost concluzia tristă a lui Ilie Popescu, alegător din comuna Sopot.

„Am votat ca să scăpăm ţara de hoţi!”

vot sat 3La secţia de votare din centrul localităţii Gogoşu, ajungi străbătând un drum de piatră, care este mărginit, de o parte şi de alta, de case bătrâneşti aflate de mult timp în paragină, iar acum părăsite cu totul. Când întrebăm, în secţia de votare, despre cineva care să ne orienteze spre un drum către localitatea învecinată, Greceşti, ni se spune, cu francheţe, că nu are cine.

Una din cele trei secţii de votare a fost amenajată în Căminul Cultural şi are arondaţi 198 de alegători. Aproape de prânz, reuşiseră să voteze 33 de localnici. Nelipsit de la alegerile din ultimii 26 de ani, un alt votant, de data aceasta de la Gogoşu, simte şi el nevoia de a face haz de necaz, după ce, evident, votase. „Am votat să ne fie mai bine, să scăpăm ţara de hoţi. Să îi mai schimbăm pe ăia care s-au îngrăşat şi să-i mai îngrăşăm şi pe alţii”, a rezumat ziua de vot alegătorul şugubăţ.

Mai puţini votanţi la orele dimineţii

vot sat 6În prima jumătate a zilei, votul a mers şi nu prea în localitatea Greceşti. La ora 12.00, când un soare ca de primăvară scălda dealurile golaşe ale comunei, doar 40 de votanţi trecuseră pe la urne, dintr-un total de 230 de alegători, aflaţi pe listele permanente. Cunoscându-i pe localnici, membrii comisiei de votare erau încrezători şi spuneau totuşi că vor recupera după-amiază, când vor ieşi şi ceilalţi la vot.

Trecuse de prânz şi, într-o secţie din comuna Secu, se aştepta încă grosul alegătorilor. De dimineaţă, veniseră doar puţin peste 100 de votanţi, o mică parte din cele 674 de persoane care erau înscrise pe listele permanente. În secţie era cald, sistemul electronic funcţiona, prin urmare erau asigurate toate condiţiile pentru a se exercita votul.

La Argetoaia, s-a votat mai mult de dimineaţă, pentru că oamenii au mers la un târg de săptămână, care se organizase de dimineaţă. Chiar şi în această situaţie, în jurul orei 13.00, din cele 680 de persoane aflate pe listele permanente votaseră 212.

RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE