Prins în timp ce fura dintr-un magazin

0
202

Polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În seara zilei de 11 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de agenţii de pază ai unui supermarket , situat pe bulevardul “Tineretului”, din municipiului Craiova, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost surprins în timp ce sustrăgea produse alimentare, moment în care a devenit recalcitrant. Din cercetările efectuate , s-a stabilit că bărbatul ar fi fost surprins de agenţii de pază în timp ce sustrăgea produse alimentare, iar, pentru a-şi asigura scăparea, ar fi exercitat acte de violenţă asupra acestora. “În urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, ieri, 11 noiembrie, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .