Centru de colectare a deşeurilor care nu pot fi strânse prin metoda clasică, la Craiova

0
521

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a anunţat, pe pagina sa de facebook, semnarea contractului pentru proiectarea și execuția platformei de colectare,  unde craiovenii pot aduce deșeurile ce nu pot fi colectate prin sistemul clasic de salubrizare.

Durata de execuție a contractului este de șapte luni, iar valoarea totală a lucrărilor este de aproape 10 milioane de lei, fără TVA, bani accesați din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Destinația principală a centrului pentru aport voluntar, ce va fi construit pe strada “Hanul Roșu”, nr. 53, este cea de colectare gratuită a deșeurilor ce au fluxuri speciale, cum ar fi anvelope, saltele, mobilier, baterii uzate, materiale textile, deșeuri periculoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de construcții și demolări. Toate acestea vor fi ulterior valorificate, ajutând la atingerea țintei naționale de reciclare, protejarea mediului și îmbunătățirea calității vieții pentru craioveni”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. De asemenea, astfel de centre de colectare cu aport voluntar sunt construite la Dăbuleni, Filiași, Băilești și Cârcea, cu fonduri europene accesate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor ECODOLJ din PNRR.