Cosmin Olăroiu, campion în China cu Jiangsu Suning

0
705

Cosmin Olăroiu a devenit campion al Chinei, după ce echipa pe care o antrenează, Jiangsu Suning, a câştigat titlul. În finală, Jiangsu a remizat acasă, 0-0, cu marea favorită, Guangzhou Evergrande, antrenată de Fabio Cannavaro, iar în retur trupa lui Olăroiu s-a impus în deplasare cu 2-1. Gazdele au rămas în inferioritate în prima repriză, iar apoi Jiangsu a punctat prin Eder şi Alex Teixeira. Guangzhou a redus diferenţa prin Shihao Wei.

În contextul pandemiei de coronavirus, campionatul s-a desfășurat într-un nou format, cu două conferințe, apoi a urmat un play-off cu faze eliminatorii. Jiangsu a trecut până în finală de Chongqinq Lifan (1-1 și 1-0) și de Shanghai SIPG (1-1 și 2-1).

Vedetele lui Jiangsu, echipă aflată la primul titlu din istorie, sunt italianul Eder, brazilienii Alex Teixeira şi Miranda şi ghanezul Wakaso.