Program european de protejare a mediului, la Grădiniţa „Floarea Soarelui”

0
2365

 Sunt foarte bine structurate programele cu finanţare europeană, prin Proiectul „ Erasmus+”, derulate în învăţământul şcolar din judeţul Dolj, cu girul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Unul dintre ele, care a avut o etapă de desfăşurare în perioada 4 – 10 noiembrie 2019, este cel de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Floarea Soarelui” din Craiova.

În perioada septembrie 2019 – august 2021, Grădiniţa cu Program Prelungit „Floarea Soarelui”, din Craiova, va implementa, alături de alţi patru colaboratori europeni, un proiect „Erasamus+”, în cadrul unui parteneriat strategic în domeniul educaţiei şcolare, intitulat „Little Friends of Nature”. Acesta are principal scop schimbul de bune practici  şi dezvoltarea unor metode comune de îmbunătăţire a capacităţii instituţionale  a partenerilor de a implica copiii şi părinţii în activităţi ecologice, de protejare a mediului şi de reciclare, de a le forma comportamente pro – ecologice durabile, a-i ajuta să înţeleagă necesitatea păstrării unui mediu curat şi să conştientizeze importanţa timpului petrecut în natură, pentru sănătatea şi bunăstarea celor mici. Un alt deziderat vizează formarea şi perfecţionarea cadrelor didactice, prin participarea la schimburi de experienţă cu profesori din alte ţări europene, prin experimentarea unor noi abordări în procesul instructiv – educativ, care cuprind învăţarea prin metode şi tehnici inovative de a promova şi a implementa cu succes activităţi de educaţie pentru protecţia mediului. O primă activitate din proiect s-a desfăşurat la Grădiniţa cu Program Prelungit „Floarea Soarelui”, echipa de coordonare fiind formată din cadrele didactice Melinda Dragnea, Mirela Marinescu , Mihaela Vlădulescu. 

Parteneri din patru ţări europene, prezenţi la Craiova

La activitate au participat profesori din formele de învăţământ preşcolar şi primar din Marea Britanie, Croaţia, Italia şi Turcia, care au avut ocazia să cunoască sistemul educaţional românesc, dezideratele şi metodologia didactică în ceea ce priveşte educaţia de mediu . Aceştia au fost primiţi de gazde (cadre didactice, elevi, părinţi) cu braţele deschise, dar şi cu o paradă a costumelor realizate din materiale reciclabile. Programul a cuprins şi vizite la Staţia de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) Craiova, instituţii de învăţământ, Parcul „Nicolae Romanescu”, etc. La  SEAU Craiova oportunitatea a fost, poate unică, de observare a procesului de filtrare şi purificare a apei, la care s-au adăugat înţelegerea complexităţii mecanismelor de epurare a apei reziduale şi importanţa reciclării şi respectării unor norme ecologice de folosire a apei în gospodărie, a utilizării, în diverse domenii (agricultură, construcţii, producere de biogaz, agent termic, etc.) , a  nămolurilor rezultate. „Ne dorim ca, prin acest proiect, să tragem un semnal de alarmă asupra necesităţii formării unui comportament pro – ecologic, de la vârste timpurii, şi să încurajăm copiii să ia atitudine în viaţa de zi cu zi, referitor la protecţia mediului înconjurător, pentru a deveni adulţi responsabili”, a precizat prof.  Melinda Lavinia Dragnea, director al Grădiniţei „Floarea Soarelui”.