Digitalizare şi politici educaţionale europene comune

0
444

Cercetători din Franţa, Spania, Canada şi România se întâlnesc la Universitatea din Craiova la un workshop în jurul politicilor educaţionale în contextul digital.

Astăzi, între orele 9-17, la sala 443B, Clădirea centrală a Universității din Craiova, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Facultatea de Științe Sociale și Școala Doctorală „Alexandru Piru” a Facultății de Litere, în parteneriat cu Institutul Catolic din Paris (Franța) și Universitatea din Salamanca (Spania) organizează „Journée d’études: Le numérique en éducation – politiques publiques, acteurs et défis”.

Politici educative europene

Evenimentul reunește specialiști din domeniile științele educației, sociologie, științe politice, filologie, care vor dezbate și realiza analize comparative ale unor experiențe și practici de implementare a unor proiecte educaționale (inclusiv în domeniul digital), care implică articularea și armonizarea programelor europene, naționale, regionale sau locale. De asemenea, evenimentul reprezintă ocazia de a împărtăși cunoștințe cu privire la punerea în practică a politicilor educative europene, aplicarea recomandărilor făcute de către Comisia Europeană și, nu în ultimul rând, cu privire la locul pe care îl ocupă politicile naționale, regionale sau locale în dezvoltarea proiectelor din domeniul educației digitale.

 

 

Journéed’études: Le numérique en éducation – politiquespubliques, acteurs et défis” se înscrie în aria programului de cercetare desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ Ancrage du Numérique dans la Gouvernance des Établissements.