Intersecția străzilor „Calea Uniri” și „Mihail Kogălniceanu” a devenit locația pentru una dintre cele două piețe volante pe care le va avea Bănia. În acest spațiu, cu acordul autorităților locale, se vor amenaja standuri, cu cântare și chiar vitrine frigorifice, de unde se vor vinde produse dintre cele mai diverse, începând cu fructe și legume și terminând cu produse lactate, ouă, carne și pește.
Măsura a fost luată de consilierii municipali, care au votat, la ultima ședință de luna trecută, regulamentul piețelor volante din Craiova. Alături de reglementările instituite de autorități, aleșii locali au aprobat și instituirea a două piețe volante, primele de acest gen în Bănie. Potrivit proiectului de hotărâre, ambele se găsesec pe aliniamentul stăzii Calea Unirii. Primul loc de desfacere a produselor a fost desemnat la intersecția străzii Unirii cu „Mihail Kogălniceanu”, fără însă a se preciza cu exactitate dacă noua piață se va regăsi pe terenul viran din vecinătatea stației de taxi sau pe trotuarul de pe Unirii.
Cea de-a doua locație – în preajma sediului Poștei
Cea de-a doua piață volantă a fost așezată tot pe lungimea străzii Calea Unirii, mai precis la intersecția acestei artere cu bulevardul „Știrbei Vodă”. Această locație ar trebui să fie localizată la sediul poștei, însă, nici de această dată, proiectul de hotărâre nu precizează în detaliu care va fi amplasamentul său. Spre deosebire de prima variantă, unde există un teren liber care poate fi amenajat în acest scop, la această intersecție nu se află nici o altă suprafață disponibilă decât dacă se ia în considerare să fie folosite trotuarele de acolo. Nici consilierii municipali, care au votat proiectul, nu au solicitat lămuriri suplimentare.
De la fructe și legume, până la produse din carne
Propunerea de înființare a celor două piețe volante a venit, după cum se precizează în raportul municipalității, din partea administrației piețelor și a avut la bază ideea că pieţele municipiului trebuie „să asigure satisfacerea nevoilor comunitaţii locale privind desfășurarea comerţului în condiţii optime”. În regulament se spune că, pentru a funcționa, o piață volantă trebuie să fie dotată cu standuri și vitrine frigorifice, având asigurate și toate utilităţile necesare – apă, canal, electricitate. Acolo se vor vinde produse dintre cele mai diverse, începând cu fructe și legume, produse din carne, pește, miere și produse apicole, gemuri și conserve, lapte și alte produse lactate, ouă, precum și produse de patiserie. La standuri, se vor găsi producători agricoli sau comercianți.
Deschise doar sâmbăta și duminica
Caracterul de piață volantă este dat, potrivit regulamentului, de faptul că această mică piață va fi deschisă doar într-un anumit interval orar, în restul zilelor nefiind funcțională, ba chiar nu se va regăsi nimic în spațiul respectiv care să amintească faptul că aceea este locația unei piețe. Autoritățile locale au stabilit în regulament că aceste piețe volante vor trebui să fie organizate în week-end-uri, fie sâmbătă sau duminică, în intervalul 8.00 – 13.00. De asemenea, administrația piețelor va asigura dotarea pieţei cu mese pliante, scaune, umbrele și vitrine frigorifice, un cântar de control pentru clienți și toalete ecologice.
pai daca e vorba de toaletele ecologice, s-a clarificat pe deplin aspectul infect al intregii actiuni… putoare de wc ne lipsea in zona aia …
Comments are closed.