Preliminarii CM 2018: România, evoluţie sub orice critică şi eşec pe măsură cu Polonia! Toate rezultatele serii

0
333

Reprezentativa României a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, vineri seară, pe Arena Naţională, în faţa Poloniei, la capătul unui joc în care n-a contat mai deloc. Vizitatorii au deschis scorul prin Grosicki, care a semnat, în mod cert, una dintre reuşitele preliminariilor. Fotbalistul lui Rennes a plecat cu mingea de la mijlocul terenului, a profitat de o mişcare inspirată a lui Lewandowski, a fost urmărit de cinci jucători români, dar n-a avut nicio emoţie să intre în careu, să treacă de Grigore, şi să înscrie cu un şut superb, sub bară. Gol de autor, venit cum nu se poate mai rău. Celelalte puncte ale polonezilor au fost opera vedetei Robert Lewandowski. Mai întâi, în minutul 82, atacantul lui Bayern, servit de Teodorczyk, i-a dat cap în cap pe Grigore şi Benzar, a intrat nestingherit în careu, şi a şutat cu stângul dându-i mâinile peste cap lui Tătăruşanu, incapabil să intervină. Apoi, Lewandowski a punctat dintr-un penalty obţinut tot de el, după un duel cu Dragoş Grigore. O singură ocazie importantă a avut România tot meciul, prin Chiricheş, în minutul 31. Cum Polonia s-a distanţat la 5 puncte, României nu-i mai rămâne să spere decât la locul secund, care ar putea duce la un baraj (se califică 8 din cele 9 ocupante ale locurilor 2)

  • România: Tătăruşanu –   Benzar, Chiricheş, Dr. Grigore, Toşca – Hoban (Prepeliţă 46) – A. Popa (  Fl. Andone 46), R. Marin, N. Stanciu (Keşeru 82), Chipciu – Bogdan Stancu. Selecţioner: Christoph Daum.
  • Polonia: Fabianksi – Piszczek, Pazdan, Glik, Jedrejczyk –  Krychowiak – Blaszczykowski, Linetty (Maczynski 70), Zielinski (Teodorczyk 81), Grosicki  (Peszko 89) -Lewandowski. Selecţioner: Adam Nawalka.
  • În celelalte meciuri ale etapei a 4-a din grupa E: Armenia – Muntenegru 3-2 (după 0-2 la pauză;  Grigoryan 50, Haroyan 74, Ghazaryan 90+3 / Kojasevic 36, Jovetic 38), Danemarca – Kazahstan 4-1 (Cornelius 15, Eriksen 36-pen, 90+2, Ankersen 78 / Suyumbayev 17).
  • Clasament: 1. Polonia 10p, 2. Muntenegru 7p, 3. Danemarca 6p, 4. România 5p, 5. Armenia 3p, 6. Kazahstan 2p.
  • Etapa viitoare (26 martie 2017): Armenia – Kazahstan, Muntenegru – Polonia, România – Danemarca.

Restul rezultatelor consemnate vineri

  • GRUPA A
  • Franţa – Suedia 2-1  (Pogba 57, Payet 65 / Forsberg 54)
  • Partidele Bulgaria – Belarus şi Luxemburg – Olanda se joacă duminică.
  • Clasament: 1. Franţa 10p, 2. Suedia 7p, 3. Olanda 4p, 4. Bulgaria 3p, 5. Belarus 2p, 6. Luxemburg 1p.
  • GRUPA C
  • Cehia – Norvegia 2-1 (Krmencik 11, Zmrhal 47 / J. King 86)
  • Irlanda N. – Azerbaidjan 4-0 (Lafferty 27, McAuley 40, McLaughlin 66, Brunt 83)
  • San Marino – Germania 0-8 (Khedira 7, Gnabry 9, 58, 76, Hector 32, 65, Stefanelli 82 – autogol, Volland 85)
  • Clasament: 1. Germania 12p, 2. Irlanda N. 7p, 3. Azerbaidjan 7p, 4. Cehia 5p, 5. Norvegia 3p, 6. San Marino 0p.
  • GRUPA F
  • Anglia – Scoţia 3-0 (Sturridge 24, Lallana 50, Cahill 61)
  • Malta – Slovenia 0-1 (Verbic 47)
  • Slovacia – Lituania 4-0 (Nemec 12, Kucka 15, Skrtel 36, Hamsik 87)
  • Clasament: 1. Anglia 10p, 2. Slovenia 8p, 3. Slovacia 6p, 4. Lituania 5p, 5. Scoţia 4p, 6. Malta 0p.

Celelalte grupe îşi vor disputa meciurile etapei a 4-a sâmbătă şi duminică.