Riscul unui guvern eminamente tehnocrat

1
151

Având experienţa Bruxelles-ului, dar şi a altor demnităţi executive importante, de-a lungul timpului, desemnarea lui Dacian Cioloş, ca premier “tehnocrat“, “persoană curată, neimplicată în scandaluri“, cum l-a descris preşedintele Klaus Iohannis, nu este până la urmă decât o soluţie de avarie, într-un moment în care se încearcă decredibilizarea întregii clase politice. Dacă experienţa profesională şi relaţiile externe îl recomandă pentru funcţia de premier, rămâne de urmărit cum se va adapta la administraţia “de tip românesc”. Partide care în urmă cu trei ani, sub umbrela USL, seduceau aproape 70% din electorat, se văd acum bombănind pe margine, lipsite de orice azimut clar, dar mai ales de tenori capabili să se justifice credibil. Şi încă nu presimt, că ar putea fi şi mai rău pentru ele, cum s-a întâmplat în Grecia, cu PASOK şi Noua Democraţie, ambele schilodite în alegerile trecute, sau Spania, unde PSOE şi PP au frisoane în marja alegerilor legislative. Nu mai continuăm cu exemplele. Deşi ceea ce se întâmplă în tabăra social-democraţilor, cuprinsă de o inhibare grotescă, prin liderii lor anesteziaţi, este un semn rău. Premierul Dacian Cioloş trebuie acum să formeze un guvern, apt să obţină votul de învestitură în parlament, ceea ce, după toate semnalele, se va întâmpla. Doar cu tehnocraţi din afara partidelor sau cu tehnocraţi din siajul partidelor? Nu e clar deocamdată ce se va întâmpla şi nici cum va arăta majoritatea parlamentară, dispusă nu doar să voteze învestitura guvernului, dar să îl şi susţină, cu consecvenţă, în toate demersurile sale ulterioare, dacă e posibil până la alegerile legislative de anul viitor. Nu există un precedent “fericit” în Europa şi chiar guverne doar cu premieri tehnocraţi, cum a fost cazul lui Mario Monti (şi aceasta un fost comisar european) în Italia, n-au mers, deşi unele conveneau eurogrupului. Cultivarea exacerbată a neîncrederii în actuala clasă politică nu este deloc nouă. Numai că actuala clasă politică este, până la urmă, rezultatul votului popular şi numai aceasta o poate invalida la proximele alegeri legislative. Şi nicidecum strada, pe post de bâtă. Neîndoielnic, este nevoie de partide fără corupţi, este nevoie ca partidele să-şi facă grabnic curăţenie în interior şi să nu promoveze persoane suspectate de corupţie, cum s-a exprimat Klaus Iohannis. Dezideratul nu e nou. E doar reciclat. Să sperăm că, până la urmă, nu vom spune că avem nevoie şi de un alt popor. Numai că în această pospăială de democraţie, cu grave discrepanţe sociale, împuţinarea reperelor morale sau modelele strâmbe şi joaca de-a indignaţii, ne revoltăm de multe ori nu pentru crezuri, ci pentru interese. Ne-am indignat împotriva lui Victor Ponta şi a guvernului său, aşa dintr-o dată, dar l-am susţinut cu frenezie pe Traian Băsescu, prin ode şi guvernele acestuia, care au făcut prăpăd prin banul public, la rândul lor. Guvernul premierului desemnat, Dacian Cioloş, ar putea trece. Să nu urmeze însă un reviriment al naţionalismului, trezirea unei ţări profund jignite. Sunt nu puţini, chiar în rândul tinerilor inteligenţi, înflăcăraţi şi lucizi, stăpâniţi de naţionalismul iubirii nu al urii, dezamăgiţi şi derutaţi, care suferă înainte de sărăcie, de umilinţa de a fi români, după ce crezuseră cu totul altceva. Ceea ce se insinuează cu obstinaţie este riscant: frumoasa alternanţă democratică, nu mai poate rezolva nimic şi materialul uman scos în faţă prin alegeri, s-a dovedit invariabil măcinat de năravurile politicianismului. Şi cam asta e realitatea, chiar dacă nu ne place, dar, din fericire, nu suntem originali.

1 COMENTARIU

Comments are closed.