Edi Iordănescu: “Calificarea la Euro e obligatorie, altfel e capăt de drum”

0
342

Selecţionerul Edi Iordănescu a analizat grupa din care face parte România în preliminariile Euro 2024, cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra, spunând că prezenţa la turneul final este obligatorie pentru tricolori, altfel este “capăt de drum” pentru el. În noiembrie, în timp ce alte naţionale se pregătesc pentru Mondialul din Qatar, prima reprezentativă a României va disputa meciuri amicale cu Slovenia şi cu Moldova.

“Suntem într-un proces accentuat de culegere de date despre adversare. Încercăm să analizăm cât mai bine. Am încredere că echipa naţională are şansa ei, o şansă mare pentru a merge la turneul final. Este o grupă echilibrată, semnificativ mai de preferat decât au fost alte grupe care arătau groaznic pentru noi. Elveţia este văzută ca favorită, dar asta nu înseamnă nu vom intra cu încredere, că nu ne vom juca şansa şi cu siguranţă mergem spre obiectivul care este calificarea la turneul final. Pentru mine această prezenţă la turneul final este obligatorie, altfel este capăt de drum. Nu putem să scoatem din ecuaţia calificării din Kosovo, nici Belarus, nici Israel. Fiecare echipă are şansa ei, noi trebuie să o valorificăm. Trebuie să ne ridicăm nivelul şi este foarte important ca jucătorii noştri să reuşească la nivel de cluburi să se impună şi să vină la echipa naţională cu parametri optimi. E foarte important să începem bine. Hârtia arată un debut teoretic accesibil, însă finalul e de foc, cu Israel în deplasare şi Elveţia acasă. E nevoie ca atunci să ai o marjă de control. Cu siguranţă trebuie să ne ridicăm nivelul, să arătăm altă convingere şi altă eficienţă. Grupa este foarte echilibrată, dar trebuie să privim cu încredere. Puteam să cădem mult mai rău. Trebuie să ţintim cât mai sus. De ce nu? Chiar să atacăm primul loc. Pentru mine în septembrie a fost o acţiune reuşită. Din păcate ce s-a întâmplat în iunie ne-a afectat foarte tare. Clar că dubla cu Muntenegru a fost capitală şi cel mai prost moment al nostru. Au fost şi elemente pozitive şi foarte pozitive, de unde putem să construim şi să creştem. Pot să spun cu tărie că mai mult decât am resimţit eu n-a resimţit nimeni acest parcurs şi automat retrogradarea echipei – mi-am asumat şi îmi asum în totalitate. Cred totuşi că sunt şi lucruri care cu puţină şansă, cu puţin pragmatism puteau să schimbe total prestaţia noastră şi clasamentul final. În septembrie am arătat o altă coeziune, am avut consistenţă, că putem să controlăm momente importante din joc şi să avem iniţiativă. Au fost lucruri pozitive. Cred că, cu puţină şansă, am fi putut să terminăm cel puţin pe locul trei. Dacă am fi avut un singur punct în plus la clasament am fi terminat pe locul doi. Vine o nouă acţiune în noiembrie şi mi-aş dori să fie una de consolidare, în care să reconfirmăm lucrurile bune din septembrie. Din punctul meu de vedere, jocurile din noiembrie le consider oficiale şi începe campania de calificare pentru turneul european. Cu siguranţă Nicu Stanciu nu va fi la această acţiune şi îl consider o pierdere importantă. Hai să dăm suport acestor jucători, să vedem lucrurile bune care s-au întâmplat în ultima perioadă, să încercăm să corectăm lucrurile mai puţin bune, să atragem de partea noastră eficienţa şi să mergem la European. Eu nu am alt plan, nu am alt scenariu, nu am altă cale decât asta: dacă nu vom fi la European cu siguranţă că după această campanie veţi avea pe altcineva în faţa dumneavoastră. După ultimele rezultate ar trebui să începă din nou să aibă încredere suporterii. Suporterii echipei naţionale trebuie să aibă încredere în naţională şi în potenţialul ei pentru că jucătorii au arătat că au potenţial. Suporterii iubesc echipa naţională, iubesc fotbalul şi nu au altă echipă naţională. Dacă vin alături de echipa naţională sunt sigur că avem o altă şansă pentru succes”.