Un derby politic insolit: Dâmboviţa – Dolj!

Senatorul Adrian Ţuţuianu, liderul social-democraţilor din judeţul Dâmboviţa, părea într-o vreme „la locul lui”, afişând mai curând un aer bonom în apariţiile televizate, unde-şi juca rolul fără mari pretenţii şi fără ca opinia lui să aibă, în economia oricărei dezbateri, cine ştie ce greutate. Dar, de regulă, persoanele publice se cam „strâmbă” de prea multă băgare în seamă. Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, apoi al Colegiului Naţional de Apărare, doctor în Drept din 2010, preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa (2012-2016), două mandate, nu succesive, de parlamentar, toate acestea completează un CV deloc nepreţios. De la o vreme chimia personajului s-a modificat sensibil. Schimbat din funcţiile de ministru al Apărării şi din cea de şef al Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu a devenit un frondist, în CExN al PSD, din motive care îl privesc. Unele poate îndreptăţite. Numai că o primă bătălie – desfăşurată cu ceva timp în urmă – cu Liviu Dragnea, a pierdut-o. Fără drept de apel. Într-o şedinţă a PSD Dâmboviţa a fost înregistrat, într-un moment de ebrietate sufletească, de natură să-i dinamiteze buna-cuviinţă, dacă nu şi logica: verbiaj supra-abundent, şfichiuitor, de băiat haios, fente politice abile, pragmatice, fără prejudecăţi coerente. Psihanalitic vorbind, bălăceala în sofisme ieftine nu se potrivesc siluetei sale, mai curând consistentă intelectual. Şi a citat domnia sa, în faţa activului de partid dâmboviţean, un „dicton” – aşa l-a numit – de pe vremea comuniştilor – deloc original pe linia „candorii” -, cu referire strictă la ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu: „fie prostul cât de prost, mintea vine după post”. Să ne ierte, acum, Adrian Ţuţuianu, avocat, doctor în drept şi ce mai este, dar „prostia nu are grad de comparaţie”, gramatical vorbind. Şi „zicerea” era altfel confecţionată: „fie omul cât de prost (…)”.  Deoarece, comuniştii, mulţi dintre ei, aveau simţul limbii române. Meciul său cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu – ceea ce nu spune – nu este de dată recentă şi ţâvna sa are ceva neconvingător, contrafăcut, mărunt resentimentar, chiar dacă se dispensează băţos de orice loialitate de partid, fâţâindu-se între convingeri şi declaraţii contraproductive. Pe vremea când era preşedinte al CJ Dâmboviţa a existat o discuţie polemică, fără anvergură, legată de dorinţa ex-primarului Craiovei de a aduce de la Mânăstirea Dealu (satul Viforâta, comuna Aninoasa) de lângă Târgovişte, osemintele lui Mihai Viteazul la Craiova. Adrian Ţuţuianu s-a impacientat, aiuritor, fără armătură şi contur, deşi se poate întâmpla oricărui ales local să aibă dorinţe nerealizabile. Adrian Ţuţuianu vorbeşte însă, pe alocuri, ca un rândaş, în faţa ascultătorilor. Şi nu îşi vine în fine nici în discuţia cu Claudiu Manda, coleg de Senat, care i-ar fi spus că „e fericit să fie contemporan” cu… Adrian Ţuţuianu. Să trecem peste graţia infinită a formulării. Replica în aceeaşi cheie era însă alta: „prost să fii, dar să-ţi revii”. Evident, nimic nu e pierdut definitiv. Nu avem noroc şi nici nu ştim să ni-l facem. Şi Adrian Ţuţuianu trebuie să aibă şansa de a-şi reveni în fire. Enervarea precipitată, asezonată cu câteva prostioare, l-au pus într-o imagine de care nu avea nevoie, şi a cărei retuşare îi va lua ceva timp.