Craiovean judecat în lipsă după ce a tăiat un tânăr într-un bar de la „Groapă”

0
118

Un craiovean cunoscut pentru implicarea sa în mai multe altercaţii, fiind chiar condamnat, a fost trimis în judecată, în lipsă, pentru tentativă de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă neletală fără drept şi portul fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără drept de obiecte periculoase, în urma unui scandal pe care l-a provocat în vară, într-un bar de pe bulevardul Nicolae Titulescu, din Craiova, în zona „Groapă”. Bărbatul s-a certat cu un alt craiovean, l-a înjunghiat de mai multe ori cu cuţitul, apoi a pornit cu pistolul după fraţii victimei. A dispărut după comiterea faptei, pe numele său fiind emis mandat de arestare în lipsă. Dosarul se află acum în procedura de cameră preliminară la Tribunalul Dolj.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată, în lipsă, la sfârşitul lunii septembrie, pe craioveanul Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, recidivist. El este acuzat că l-a înjunghiat de mai multe ori pe Vasile Cosmin Ştefan, de 29 de ani, din Craiova, dar şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă neletală fără drept şi portul fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără drept de obiecte periculoase. Scandalul s-a petrecut pe 17 iunie a.c., într-un bar de pe bulevardul Nicolae Titulescu din Craiova. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în noaptea de 16 spre 17 iunie a.c., în jurul orei 03.30, craioveanul Vasile Cosmin Ştefan, împreună cu cei doi fraţi ai săi şi alţi prieteni au ajuns la un club de pe bulevardul Nicolae Titulescu, din zona „Groapă” şi s-au aşezat la o masă de pe terasă. Acolo era şi Florin Cristian Nisipaşiu care a venit la ei şi a început să-i reproşeze lui Vasile Cosmin Ştefan că i-a făcut avansuri unei prietene de-a lui. Discuţiile au continuat, Ştefan spunând la un moment dat că el şi fraţii lui nu sunt sclavii nimănui. „Riposta verbală a persoanei vătămate l-a deranjat probabil pe inculpat care a devenit agresiv şi l-a lovit pe Ştefan Vasile Cosmin de două ori cu palma peste faţă, iar apoi cu un cuţit în zona obrazului stâng şi la mâna dreaptă. În urma loviturilor recepţionate, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi s-a aplecat către masă, timp în care a fost înjunghiată de inculpat cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng şi hemitoracelui drept”, au reţinut procurorii în rechizitoriu. Agresorul l-a lovit şi pe unul din fraţii victimei cu cuţitul, provocându-i însă o rană superficială. Vasile Cosmin Ştefan a reuşit să fugă în direcţia hipermarketului Billa, iar fraţii lui au pornit în direcţia opusă, cu Nisipaşiu pe urmele lor, care a tras mai multe focuri de armă, cu un pistol cu bile de cauciuc. Vasile Cosmin Ştefan a urcat într-un taxi şi s-a oprit, plin de sânge, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internat. Poliţiştii l-au căutat peste tot pe Nisipaşiu, zile la rând, însă nu i-au dat de urmă. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au solicitat instanţei mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele acestuia, mandatul fiind emis pe 6 august a.c., în baza căruia a fost dat în urmărire. El a mai fost condamnat în trecut pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Dosarul a intrat în procedura de cameră preliminară, urmând să fie analizat de un judecător de la Tribunalul Dolj.

Medicii legişti au menţionat în raportul întocmit în cauză faptul că leziunile suferite de victimă „au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător şi au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice de la nivelul hemitoracelui drept (plagă înjunghiată hemitorace drept posterior penetrantă cu hemopneumotorax drept şi contuzie pulmonară bazală dreapta) au pus în primejdie viaţa susnumitului. Loviturile au putut fi aplicate din faţă, spate, lateral stânga-dreapta”.