Un avocat încearcă să îl escrocheze pe moștenitorul familiei Viișoreanu cu 250.000 de euro

0
5531

Despre lupta moștenitorilor familiei Viișoreanu pentru casa situată pe strada „Împăratul Traian” nr. 31 s-a mai scris în presa craioveană. Știe toată lumea că cel care și-a dorit acest imobil este fosta glorie a Universității Craiova, Radion Cămătaru, care până la urmă l-a și obținut prin interpusul George Dumitrescu. Culmea este că Nicolae Viișoreanu, după ce i-a vândut casa lui Geroge Dumitrescu, cel care i-a dat-o lui Radion Cămătaru, s-a trezit că îi este dator avocatului Bogdan Marian Popescu cu 250.000 de euro. Povestea este una complicată și încă nu se știe care va fi finalul, pentru că Nicolae Viișoreanu îl acuză pe avocatul Bogdan Marian Popescu de abuz de încredere, înșelăciune, fals și uz de fals în înscrisuri oficiale.

Istoria retrocedării imobilului din strada „Împăratul Traian” nr. 31 este următoarea: în anul 1997, trei persoane (Ion Niţu, Sofica Niţu şi Alexandrina Niculescu) au cerut Primăriei Craiova despăgubiri pe Legea nr. 112/1995 pentru casa amintită, susţinând că sunt moştenitorii Mariei Petrescu şi ai lui Radu Viişoreanu din cunoscuta familie a Viişorenilor, care împreună cu Ion Viișoreanu dețineau cote egale din casă şi teren. Trebuie spus că imobilul cu pricina fusese confiscat de comuniști. Primăria Craiova a respins cererea, motivând că imobilul nu putea fi restituit, pentru că fusese preluat fără titlu valabil. Comisia Judeţeană de Fond Funciar a avut același răspuns. Cei trei au dat în judecată Primăria Craiova și Comisia Județeană de Fond Funciar, iar Judecătoria Craiova le-a dat dreptate. Prin sentinţa din 1998 Primăria Craiova a fost obligată să le acorde despăgubiri lui Ion Niţu, Sofica Niţu şi Alexandrina Niculescu. Nici Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi nici Primăria Craiova nu au făcut recurs la decizia Judecătoriei Craiova, iar în anul 2000 cei trei primeau fiecare câte 16.000 de lei.

O casă retrocedată, după ce se plătiseră pentru ea despăgubiri bănești

Când lucrurile părea a se fi rezolvat, a apărut Nicolae Viișoreanu, moștenitorul lui Ion Viișoreanu, care a făcut o cerere către Primăria Craiova, prin care își revendica imobilul din strada „Împăratul Traian” nr. 31. Solicitarea acestuia a fost respinsă, deși la dosar depusese suficiente documente care atestau faptul că este îndreptățit să revendice această casă. Pentru că nu a găsit înțelegere la Primăria Craiova, Nicolae Viișoreanu a chemat și el instituția în judecată, dar Tribunalul Dolj a decis că nu are dreptate. Nicolae Viișoreanu nu s-a lăsat, a făcut recurs și Curtea de Apel Craiova a casat sentinţa Tribunalului Dolj și a cerut rejudecarea cauzei. La  rejudecare, Tribunalul Dolj i-a dat dreptate lui Nicolae Viișoreanu: «Admite contestaţia formulată de Viişoreanu Nicolae (…) Anulează Dispoziţia nr. 6.294/08.07.2003 emisă de primarul municipiului Craiova. Constată calitatea de persoană îndreptăţită şi dispune restituirea în natură a imobilului din str. „Împăratul Traian” (Siloz), nr. 31, fostă Stalingrad  nr. 125, Dolj, ce a făcut obiectul notificării 2431/N/2001, construcţie şi teren aferent, identificate conform rapoartelor de expertiză (…). Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare». Așa se face că imobilul de pe strada „Împăratul Traian” nr. 31 a fost retrocedat în natură, după ce Primăria Craiova plătise pentru această casă despăgubiri băneşti unor presupuși moștenitori.

«Soţul meu a crezut că vinde doar drepturile pentru casa de pe „Împăratul Traian”»

Primăria a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova. Aici intră în scenă George Mircea Dumitrescu și avocatul acestuia, Bogdan Popescu, cunoscut pentru procesele pe probleme imobiliare în care a fost implicat. Ion Viișoreanu a fost contactat de George Mircea Dumitrescu, care i-a propus să îi cumpere drepturile succesorale litigioase. Prin contractul nr. 2553, semnat la data de 26 octombrie 2006, Nicolae Viişoreanu i-a vândut lui George Dumitrescu drepturile succesorale litigioase care i se cuveneau, în calitate de moştenitor al unchiului său Radu Viişoreanu şi al mătuşii sale, Maria Petrescu, și a primit pe loc 35.000 de lei, urmând ca diferența de 165.000 de lei să fie plătită pe parcursul a patru luni. Astfel, George Dumitrescu s-a constituit parte în proces, împreună cu Nicolae Viișoreanu, împotriva Primăriei Craiova. În noiembrie 2007, Nicolae Viişoreanu îi vinde lui George Mircea Dumitrescu și drepturile succesorale ce i se cuveneau după tatăl său, mai exact partea din casa de pe strada „Împăratul Traian” nr. 31, un conac în localitatea Buzduc şi 1.500 de hectare de teren la Podari. La un moment dat, Nicolae Viișoreanu se „sucește” și spune că nu i-a vândut lui George Mircea Dumitrescu decât partea sa din casa de pe strada „Împăratul Traian” nr. 31 și că avocatul Bogdan Marian Popescu a profitat de handicapul său de vedere și a trecut în contract toate drepturile succesorale. «Soţul meu nu vede cu un ochi deloc, iar cu celălalt abia zăreşte. Când a semnat primul contract, soțul meu a crezut că vinde doar drepturile pentru casa de pe „Împăratul Traian”, pentru care ne judecăm deja cu Primăria Craiova. Târziu ne-am dat seama că avocatul Bogdan Marian Popescu ne păcălise și în contract trecuse și conacul de la Buzduc și terenul pe care îl avem», declară Mariana Viișoreanu, soţia moştenitorului.

Contract de asistenţă juridică, semnat la ţară, la un pahar de vodcă

S-a ajuns în 2012 cu acest proces până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde Nicolae Viișoreanu, a fost reprezentat de avocatul Bogdan Marian Popescu, care inițial lucrase pentru George Mircea Dumitrescu. Se pare că  la un moment dat avocatul Bogdan Marian Popescu s-a certat cu George Mircea Dumitrescu și a luat decizia să își ofere, peste noapte, serviciile sale lui Nicolae Viișoreanu, care, conform Arhivele Statului, mai avea și alte drepturi succesorale de recuperat. Contractul dintre Bogdan Marian Popescu și Nicolae Viișoreanu a fost semnat la data de 24.10.2009. Pentru un onorariu de 250 de euro se angaja să îl reprezinte pe Nicolae Viișoreanu în instanță pentru a-și recupera casa din strada „Împăratul Traian” nr. 31. Contractul de asistență juridică a fost semnat la țară, la casa din satul Buzduc, comuna Drăgotești, la un pahar de vodcă, după cum declară soția lui Nicolae Viișoreanu, motiv pentru care nici unul dintre soți nu au fost curioși să se uite peste contract. Bogdan Marian Popescu le-a adus o copie după document peste câteva zile și a avut grijă ca cei doi să nu îl studieze nici de această dată.

Avocatul a obţinut în instanţă o executare silită pentru cota de 1/3 din casa Viișorenilor

După ce Nicolae Viișoreanu decis să renunțat la luptă și să îi vândă lui George Mircea Dumitrescu casa din strada „Împăratul Traian” nr. 31, care până la urmă a ajuns la Radion Cămătaru, a intrat în scenă Bogdan Marian Popescu, care i-a cerut lui Nicolae Viișoreanu 250.000 de euro, pentru că l-a reprezentat în instanță. Soția lui Nicolae Viișoreanu spune că avocatul Bogdan Marian Popescu a falsificat contractul de asistență juridică și a mai adăugat la suma de 250 de euro, cât se înțeleseseră inițial, încă trei zerouri, profitând de boala ei și handicapul de vedere al soțului. Ideea este că Bogdan Marian Popescu, cu acel contract,  a obținut în instanță o executare silită pentru cota de 1/3 din imobilul situat în Craiova, strada „Împăratul Traian” numărul 31. Deocamdată, executorul judecătoresc din Slatina, după o primă întâlnire cu Mariana Viișoreanu, soția lui Nicolae Viișoreanu ”a stabilit emiterea unei noii somații imobiliare rectificată și comunicată părților din dosar”. Este greu de crezut că cei doi bătrâni ar fi semnat un contract de asistență juridică pe o sumă atât de mare. Povestea este una complicată și nu se va sfârși în curând, pentru că avocatul Bogdan Marian Popescu  nu vrea să renunțe, iar Nicolae Viișoreanu a depus plângere împotriva acestuia la instituțiile abilitate ale statului pentru abuz de încredere, înșelăciune, fals și uz de fals în înscrisuri oficiale.