PSD Dolj a anunţat candidaţii pentru alegerile parlamentare

0
1432

Preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare. Partidul Social Democrat (PSD) Dolj, în cadrul USL, candidează pe nouă colegii, majoritatea celor propuși fiind deja parlamentari, iar colegii de uniune, respectiv Partidul Naţional Liberal (PNL) Dolj, pe şase colegii.

Mircea Geoană

Dacă în urmă cu o săptămână candidatura lui Mircea Geoană pe Colegiul 5 Dolj nu era certă, iar Ion Prioteasa aştepta o discuţie definitorie cu preşedintele PSD, Victor Ponta, pentru a stabili clar situaţia, ieri preşedintele PSD Dolj a confirmat că Geoană va reprezenta în continuare Dăbuleniul. Pe locul actualului primar al Craiovei, Colegiul 3 Senat, candidează Florea Voinea, iar pe Colegiul 2 Senat este propus secretarul de stat Mihai Fifor, preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Craiova. “A rămas mai puţin de o lună până când se va da startul oficial al campaniei electorale. Până atunci trebuie să ştim cum arată colegiile. Doljul este unul dintre cele mai mari judeţe şi cu un număr foarte mare de parlamentari, 15, mai exact cinci senatori şi zece deputaţi. S-a pornit de la ideea că cei care au câştigat un colegiu să rămână pe el. PSD a avut şapte colegii câştigate în anul 2008, iar PNL doar trei colegii. A trebuit să ne împărţim cinci colegii care nu aparţineau parlamentarilor USL. În aceste zile am încercat să ajungem la un consens cel puţin în interiorul organizaţiei PSD, de stabilizare şi de clarificare a anumitor lucruri care mai ridicau un semn de întrebare. Unul era legat de candidatura senatorului Mircea Geoană. Nu era vreun dubiu dacă va candida sau nu sub sigla USL, pentru că şi preşedintele partidului, premierul Victor Ponta, o spusese de mai multe ori, însă nu spusese niciodată foarte ferm dacă va candida pe Colegiul de la Dăbuleni. Acum câteva zile am avut această discuţie la nivelul central al partidului, unde am susţinut ca senatorul Mircea Geoană să candideze în continuare pe acest colegiu, care a fost branduit de el. În acest fel dăm o stabilitate şi celorlalţi doi deputaţi care sunt sub senatorul Mircea Geoană, Valeriu Zgonea şi Ion Călin. Aceasta este echipa cu care intrăm în campanie, aceştia sunt oamenii care chiar cred că au şanse maxime de a câştiga jumătate plus unu pe această zonă de sud a judeţului Dolj”, a declarat preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa.

Florea Voinea, confirmat pe Colegiul Olguţei Vasilescu

Lista cu candidaţii pe care îi propune PSD Dolj urmează să fie prezentată Comitetului Executiv al organizaţiei judeţene pentru a fi aprobată, data-limită de depunere a dosarelor de candidatură fiind stabilită pentru 30 octombrie. “Spre Cetate şi Filiaşi avem două colegii ocupate de deputaţii Claudiu Manda şi Petre Petrescu. Nu este nicio problemă în ceea ce-i priveşte pe cei doi. Se punea problema senatorului care să fie deasupra celor două colegii de deputat, pentru că postul aparţinuse doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu şi acum a rămas liber. Propunerea pentru acest colegiu de senat este domnul Florea Voinea, un om al locului, născut la Maglavit. Este un om foarte mult legat de noi. Ne-a deschis multe uşi pe timpul în care noi am fost în opoziţie. Avem apoi colegiile de pe municipiul Craiova, unde noi, în alegerile din 2008, am avut un singur colegiu câştigat, respectiv cel al deputatului Florentin Gust. După discuţia pe care am avut-o la centru, Florentin Gust rămâne în continuare pe acest colegiu şi va candida sub sigla USL. În urma înţelegerilor cu partenerii din PNL, PSD-ului îi revine un colegiu de senat, care se va aşeza peste colegiile de deputat ocupate de Florentin Gust şi Ionuţ Stroe. Pentru acest colegiu de Senat noi am dorit să-l promovăm pe preşedintele PSD Craiova, actualul secretar de stat din MAI, Mihai Fifor, iar preşedintele Victor Ponta a fost de acord cu această candidatură”, a mai spus Ion Prioteasa.

Posibil candidat UNPR la Dolj, impus de Bucureşti

Colegiul 2 Camera Deputaţilor este singurul care a rămas nedefinitivat. Aici PSD vine cu Nicu Vasilescu, fost preşedinte al PRM Tineret şi membru la PSD Bucureşti în prezent. Potrivit preşedintelui PSD Dolj, Ion Prioteasa, există varianta ca respectivul colegiu să fie cedat UNPR-ului, conform protocolului încheiat între cele două formaţiuni. “Un singur colegiu, respectiv Colegiul 2 Craiova, care cuprinde Brazda lui Novac, rămâne în continuare în aşteptare. Aici s-ar putea să avem fie candidatura domnului Nicu Vasilescu, un coleg care a mai fost deputat de Dolj în două mandate şi care în prezent este unul dintre oamenii care se ocupă de organizarea PSD, fie să se mai întâmple o redistribuire de la UNPR. Este singurul colegiu pentru care mai avem un semn de întrebare, dar care se va rezolva în zilele următoare”, a declarat preşedintele organizaţiei Dolj a PSD, Ion Prioteasa.