Concursul de poezie purtând numele marelui poet Grigore Vieru se va desfăşura, anul acesta, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului internaţional de poezie „Grigore Vieru”, care va avea loc în perioada 26-29 octombrie a.c., la Chişinău şi Iaşi, în organizarea Asociaţiei Culturale FEED BACK Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi, Primăria Chişinău, Ministerul Culturii, Editura „Princeps Edit”, Muzeul Literaturii Române Iaşi. Concursul îşi propune descoperirea şi sprijinirea tinerilor poeţi de limbă română din România, Republica Moldova şi din toată diaspora.
Pot participa tineri poeţi până la 30 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai altor uniuni de creaţie şi care nu au volume individuale publicate. Manuscrisele, constând într-un volum de autor care nu trebuie să depăşească 100 pagini, scrise pe computer, corp 14, în două exemplare, se vor trimite pe adresa: Asociaţia Culturală FEED BACK Iaşi, strada „Păcurari” nr. 4, Cod 700115, Iaşi, până la 15 octombrie a.c., data poştei.
Lucrările se vor juriza după un motto la alegerea concurentului şi care va fi trecut pe plicul de pus la poştă şi pe fiecare pagină prezentată în concurs. Lucrările vor fi însoţite de un plic închis ce se va introduce în plicul mare cu lucrările şi va purta acelaşi motto, iar înăuntru – datele personale ale concurentului: numele, data naşterii, profesia, adresa exactă, numărul de telefon, e-mailul şi o scurtă prezentare a activităţii literare. Pe plicul mare, în loc de numele şi adresa concurentului se va trece doar motto-ul.
Juriul, format din personalităţi marcante ale literaturii din România şi Republica Moldova, va acorda următoarele premii: Marele Premiu „Grigore Vieru” – constând în publicarea volumului în 300 exemplare; Premiul I – 500 de lei; Premiul al II-lea – 400 de lei; Premiul al III-lea – 300 de lei; o Menţiune – 200 de lei. La acestea se vor adăuga premiile unor importante reviste literare din România şi Republica Moldova. Grupajele de poeme premiate vor fi publicate în Cartea festivalului.