Poliţiştii de frontieră români au salvat 50 de migranţi în Marea Egee

0
404

imigrantiPoliţiştii de frontieră români care participă la operaţiunea „Poseidon Sea 2017” au depistat pe Marea Egee, o ambarcaţiune în pericol de scufundare, în care se aflau 54 persoane. “Echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, (..) a identificat, pe timpul misiunilor specifice de patrulare desfăşurate în Marea Egee, o ambarcaţiune gonflabilă de mici dimensiuni, cu motor, supraîncărcată cu persoane, care se îndrepta către apele teritoriale ale Greciei. La bordul navei Gărzii de Coastă au fost transbordate în total 54 de persoane, 19 bărbaţi, 16 femei şi 19 copii, care provin din Siria, Irak şi Afganistan”, transmite Poliţia de Frontieră. Oamenilor le-a fost oferită asistenţă şi hrană, ulterior fiind debarcaţi în Portul Chios. “De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români de pe navele Gărzii de Coastă au salvat, individual şi în cooperare de echipajele celorlalte nave aparţinând statelor membre ale UE, detaşate de Agenţia Frontex în Grecia, în cadrul Operaţiunii Comune „POSEIDON SEA 2017”, peste 950 persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene”, precizează IGPF. Obiectivul principal al Operaţiunii Comune „POSEIDON SEA 2017” este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene. Operaţiunea este finanţată de Uniunea Europeană şi coordonată de Agenţia Frontex, informează poliţiştii.