De la returul cu AS Monaco n-a mai reuşit Ştiinţa un astfel de rezultat în cupele europene, precum această remontada superbă contra Zoryei Lugansk, formaţia ucraineană obişnuită cu grupele cupelor europene în ultimii ani. În 1985, contra monegascilor, la primul meci al subsemnatului pe “Central”, Geolgău şi Bâcu aduceau o calificare fantastică, neanticipată de aproape nimeni la acea vreme, chiar dacă timpurile Maximei nu erau demult apuse. Sigur, nici Zorya nu seamănă cu trupa care-i conţinea pe Amoros, Genghini, Fofana, Puel sau Bellone, dar nici Ştiinţa nu mai are alura afişată de componenţii Maximei sau cu Gică Popescu, Badea sau Bâcu. Numai că rezultatul de atunci venea într-un context de performanţă, publicul oltean fiind obişnuit cu trasele europene de poveste, în timp ce acum seceta Ştiinţei în cupele europene durează de decenii.
Schimbarea recentă de pe banca tehnică este legată inevitabil de această metamorfoză a Craiovei. Dintr-o echipă timidă, supusă, lipsită de reacţie, nevolnică, aşa cum a fost la Lublin, Universitatea s-a transformat cu Mirel Rădoi într-o trupă agresivă, speculativă, ultramotivată, care a tranşat calificarea după o oră de joc în Bănie, în faţa unui public entuziast, care a savurat intens un succes istoric.
Portughezul Silva a marcat devreme, pe fondul unui iureş formidabil de început de meci, cu o lovitură de cap, la fel ca în meciul cu Vllaznia. Baiaram a avut una dintre execuţiile serii în cupele europene, un voleu antologic, pe fondul presingului teribil exercitat în prima jumătate de oră de alb-albaştri. Bancu a închis tabela la capătul nesfârşitelor curse şi intercepţii între linii pe care le-a reuşit, căpitanul Ştiinţei simţindu-se ca peştele-n Olt în acest sistem 3-5-2. Ultima jumătate de oră a fost de trudă, de suferinţă, în condiţiile în care resursele fizice s-au epuizat, şi după succesul recent din derby-ul local, dar Universitatea a rămas în picioare şi n-a avut emoţii să-şi asigure calificarea în play-off-ul Conference League. Următorul adversar – formaţia israeliană Hapoel Beer Sheva. Din păcate, “Ion Oblemenco” nu va găzdui disputa crucială pentru grupele competiţiei, săptămâna viitoare, din cauza unui festival care va confisca arena. “Aşa vă vrem mereu!” a fost mesajul Peluzei Nord pentru echipă, la capătul unei seri minunate, în care fotbalul de factură europeană a reînviat în Cetatea Băniei. Şi totuşi, ultimele scandări ale publicului oltean s-au îndreptat spre rivalii din teren, “Ucraina, Ucraina!”, aplaudate cu recunoştinţă de jucătorii Zoryei, mai ales că Universitatea a desfăşurat şi o campanie umanitară pentru refugiaţii din ţara vecină.
Universitatea Craiova – Zorya Lugansk 3-0
Au marcat: Raul Silva ‘5, Baiaram ’53, Bancu ’57.
Stadion: “Ion Oblemenco”, spectatori: 20.000.
Universitatea Craiova: Lazar 7 – Screciu 8, Papp 8, Raul Silva 9 – Hanca 7 (Vătăjelu ’74) 7, Al. Creţu 7 (Căpăţînă ’65) 7, Mateiu 7, Bancu 9 – Baiaram 9 (Roguljic ’74) 7, Koljic 8 (Markovic ’65) 5, Ivan 7 (Rivaldinho ’90). Antrenor: Mirel Rădoi.