Halep, din nou campioană la Montreal

0
325

Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Montreal (premii de 2,8 milioane de dolari) pentru a doua oară la rând, ediţia precedentă fiind în 2016. În finală, liderul mondial a dispus de adversara pe care o învinsese şi în ultimul act la Roland Garros, americanca Sloane Stephens (3 WTA), scor 7-6, 3-6, 6-4, în 2 ore şi 40 de minute. Halep, care a încheiat meciul cu un as, o conduce acum cu 7-2 pe Stephens în duelurile directe. 520.000 de dolari au intrat în conturile Simonei datorită acestui trofeu câştigat.

După meci, Halep a spus: “Chiar dacă am avut o pauză lungă înainte de acest turneu, simt că am jucat cel mai bun tenis al meu. Căldura a fost mare, în prima zi am simţit că nu mai pot. Sloane mă face să joc din ce în ce mai bine”. Simona a adresat apoi câteva cuvinte în limba română unor compatrioţi din tribună, deranjată că aceştia au scandat pe timpul meciului sloganul trivial devenit viral la adresa unui partid politic, sfătuindu-i ca pe viitor să respecte competiţia şi să nu mai strige astfel de cuvinte pe arenele sportive.

Este al 18-lea trofeu pe care românca îl cucerește în carieră şi al treilea de anul acesta, după cele de la Shenzhen şi Roland Garros.