Ieri, 11 august a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză. Polițiștii rutieri au urmărit și conștientizarea șoferilor și a celorlalți pasageri cu privire la importanța portului centurii de siguranță, dar și verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale de către conducătorii unor autovehicule înmatriculate în alte state. Au fost constatate și aplicate 58 sancțiuni contravenționale de peste 62.000lei, dintre care 13 amenzi pentru viteză, iar alte 6 unor conducători de autovehicule înmatriculate în alte state.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii l-au depistat pe Tache M., de 60 ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Severinului din municipiu, cu viteza de 104 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, iar ca măsură complementară i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile.