Trei noi piețe volante la Craiova

1
1589
Primăria Craiova extinde concepul de piețe volante. După ce s-a constatat că un astfel de comerț ocazional prinde la cumpărători, alte trei locații au fost aprobate de consilierii muncipali pentru a se putea organiza, la decizia autorității, astfel de piețe agro-alimentare de week-end.
Prima piață volantă a fost organizată de administrația piețelor pe strada „Unirii” în toamna anului trecut, mai exact în octombrie. Tarabele cu alimente pentru toate gusturile, de la legume proaspete și până la dulciuri de casă, nuci, miere și siropuri, i-au atras pe cumpărători, care nu doar că au vizitat standurile, dar și au cumpărat din produsele expuse. Piața volantă a fost apreciată de craioveni, iar autoritățile s-au gândit să o mai organizeze și la o altă dată. Și cea de-a doua ediție, din luna iunie a acestui an, a fost bine primită de locuitorii orașului, lucru care a convins municipalitatea că trebuie să le ofere oamenilor și mai multe ocazii de acest gen pentru a-și cumpăra produsele direct de la producători, în locații accesibile, altele decât obișnuitele piețe de cartiere.
Centrul Istoric, pe listă
În ultima ședință din luna trecută, consilierii municipali au avut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care se propunea delimitarea a încă trei locații în care, pe viitor, se vor putea organiza piețe volante. La propunerea municipalității, aleșii locali au modificat „Regulamentului pentru organizarea și funcţionarea pieţelor volante în municipiul Craiova”, prin înființarea noilor spații pentru comerț ocazional. Este vorba de Piața „Mihai Viteazul”, Piaţa „Shakespeare” (Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”) și Centrul Istoric, pe strada „Theodor Aman” – zona pietonală. Aleșii locali au votat în unanimitate, fără comentarii, aceste trei propuneri care vor sta, de acum, la dispoziția autorităților pentru a le lua în calcul la următoarele ediții. 
Există locuri de parcare în apropiere
În susţinerea propunerii, SC Piețe și Târguri Craiova a avut în vedere faptul că noile locaţii au surse de curent apropiate, astfel încât pot asigura amplasarea echipamentului comercial mobil ce necesită conectarea la energie electrică pentru mai mulţi comercianţi. Un alt avantaj pe care îl au aceste zone îl reprezintă existenţa unui număr mai mare de locuri de parcare. Vizitatorii piețelor vor putea să-și lase mașinile fie în parcarea subterană de la Teatrul Naţional Marin Sorescu, fie în parcarea din strada Mihail Kogălniceanu, fapt ce va facilita activitatea comercială, se mai spune în prezentarea administrației piețelor, pusă la dispoziția primăriei.
Mobilierul nu mai trebuie mutat
De asemenea, zonele propuse sunt zone în care traficul pietonal este unul crescut, fapt ce va asigura „accesul unui număr mai mare de cumpărători la produsele agricole şi agro-alimentare tradiţionale”. Totodată, organizarea pieţelor volante în aceste zone nu necesită nici închiderea traficului rutier pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ, motiv pentru care municipalitatea nu va fi nevoită să recurgă la restricţii în trafic. „Cele trei locaţii propuse pentru organizarea pieţelor volante permit păstrarea mobilierului necesar desfăşurării comerţului specific pe parcursul celor două zile de desfăşurare, fără a fi nevoie să fie ridicate la finalul primei zile şi reamplasarea acestora a doua zi”, se precizează în proiect.
Prețuri de producător
Potrivit autorităților, piețele volante vin atât în sprijinul comercianților care își pot vinde produsele mai lesne, dar și a cumpărătorilor care vor beneficia, în felul acesta, de niște prețuri mai mici. „Solicitarea de extindere a locurilor de desfăşurare a pieţei volante are ca scop valorificarea şi desfacerea produselor agricole şi agroalimentare traditionale, la preţuri de producător, precum şi susţinerea producătorilor privind comercializarea directă a produselor obţinute în fermele şi gospodăriile proprii şi încurajarea cumpărătorului de a consuma produse autohtone, tradiţionale, în zone cât mai accesibile atât comercianţilor cât şi consumatorilor”, se arată în expunerea de motive care este cuprinsă în proiectul de hotărâre.
Piețele sunt deschise doar în week-end
În Regulamentul pentru organizarea și funcţionarea pieţelor volante se menţionează că acest comerț se desfășoară în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 8.00 şi 13.00. Se pot vinde fructe, legume, produse din carne, peşte, fructe şi legume uscate, miere şi produse apicole – produse şi ambalate de către producător, gemuri şi conserve – fabricate de vânzător din produse proprii, lapte, brânză şi alte produse lactate, ouă – provenind din ferma/gospodăria producătorului, pâine şi produse de panificaţie fără aditivi, plăcinte/produse proaspăt coapte – preparate de la zero de către vânzător. Tariful pentru fiecare producător este de 10 lei/mp/zi. 

1 COMENTARIU

Comments are closed.