Grecia: Eşecul Syriza, înfrângerea stângii radicale

0
451

Victoria Syriza în 2015 resuscitase speranţele partizanilor celei de a treia cale, una între partidul comunist epuizat şi social democraţia (PASOK) raliată neo-liberalismului. Dar Alexis Tsipras şi partizanii săi au fost obligaţi repede de liderii europeni să „capituleze” ideologic, prin impunerea unei austerităţi teriibile. Ce a urmat se ştie. Cu 31,4% (86 mandate), în alegerile legislative anticipate, anunţate imediat după alegerile europarlamentare, Syriza a cedat puterea partidului Noua Democraţie (39,9%), condus de Kiriakos Mitsotakis, fiul unui alt mare politician al ţării. Interesant un detaliu: un partid de extremă dreapta – Zori Aurii- al lui Nikolaos Mikaloiakos, arestat între 2013 şi 2015, n-a mai făcut pragul electoral, discursul său fiind preluat de Noua Democraţie, beneficiara unei majorităţi de 158 de mandate în Vouli (Parlamentul grec) din 300. Eşecul Syriza, continuă să preocupe pe analişti, deşi mare lucru nu e de spus, fiindcă s-a „lucrat” la acest deznodământ. Ca într-un potop biblic, imediat după schimbul de putere, regiunea Halkidiki a fost secerată de o furtună năpraznică, cu 5000 de fulgere, potrivit Centrului meteorologic Zeus, inundată de ploi, în care şi-au pierdut viaţa şi doi români, o mamă şi un copil de 8 ani.