Lansare de carte la Biblioteca Județeană

0
400

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va găzdui vineri, 13 iulie 2018, ora 18.00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Sandokan se întoarce la luptă”, de Emilio Salgari – traducere din limba italiană de Marin Budică. Moderatorul evenimentului va fi Nicolae Marinescu. Invitați: Elena Pârvu; Liviu Epuran; Carmen Făgețeanu; prof. Ioan Ioanicescu.

Marin Budică s-a născut la 28 ianuarie 1945, în comuna Scăeşti – Dolj, locul în care a urmat cursurile şcolii elementare (clasele I-VII). A absolvit şcoala profesională a Grupului Şcolar Electroputere Craiova și cursurile serale ale Şcolii Medii nr. 3 (Colegiul Național „Elena Cuza”), iar între 1966-1971 și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie – secţia româno-italiană, secundar limba engleză, a Universităţii din Craiova. A debutat ca prozator cu schiţa “Nedumerire”, în revista Ramuri, Anul I, nr. 3, octombrie, 1964, iar în perioada 1969-1971 a îndeplinit calitatea de redactor al revistei studenţeşti craiovene „Cadran universitar”.

A debutat editorial în 1994 cu volumul didactic „Limba şi literatura română pentru liceu, bacalaureat şi admiterea în facultăţi”, coautor fiind prof. univ. dr. Ion Toma. În aceeaşi categorie de lucrări didactice se înscriu și cărțile: „Limba română (fonetică, lexic, gramatică, stilistică). Subiecte date la examenele de capacitate şi la admiterea în învăţământul superior” şi „Limba română – îndrumar practic pentru examenele de bacalaureat şi admitere în facultate”, ambele avându-i coautori pe prof. univ. dr. Ion Toma şi prof. univ. dr. Dumitru Ivănuş.

Dincolo de activitate publicistică curentă, Marin Budică s-a remarcat prin traducerile cu care a îmbogățit literatura română. Astfel, trei romane importante ale marelui prozator italian Alberto Moravia au fost traduse din italiană de Marin Budică: „Voyeurul (L’uomo che guarda)” – 2003, ediţia a II-a 2005, „Eu şi el (Io e lui)” – 2004 şi „Viaţă interioară (La vita interiore)”, în curs de apariţie. Traducerile în limba română din literatura universală pentru copii şi tineret s-au îmbogățit ca urmare a adaptărilor volumelor „Săgeata neagră (The Black Arrow)”, de  Robert Louis Stevenson şi „Micul lord (Little lord Fauntleroy)”, de Frances H. Burnett. Acestora din urmă li se adaugă traducerile volumelor semnate de scriitorul italian Emilio Salgari, părintele lui Sandokan, personajul cunoscut publicului românesc din serialul cinematografic omonim. Printr-un efort excepţional, ce poate fi apreciat numai de traducătorii cu adevărat specializaţi, Marin Budică a adus în cultura română: Lumea lui Sandokan, un ciclu de 5 romane apărute la editura Aius: „Misterele junglei negre”, „Piraţii din Malaezia”, „Tigrii din Mompracem”, „Cei doi tigri”, „Sandokan se întoarce la luptă”.

 

„Ultimul dintre cele cinci volume incluse de traducătorul Marin Budică în ciclul românesc „Lumea lui Sandokan”, al celebrului Emilio Salgari, tradus pentru prima dată în limba română pentru iubitorii de literatură de aventuri și lumi exotice, își va întâlni în curând cititorii! Cei interesați vor avea posibilitatea de a-și procura, cu acest prilej, și caseta cu integrala „Lumea lui Sandokan”: „Misterele junglei negre”, „Pirații din Malaesia”, „Tigri din Mompracem”, „Cei doi tigri”, „Sandokan se întoarce la luptă”. Un minunat cadou pentru cei care au promovat examenul de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a sau pe cel de bacalaureat! Și lumea modernă are nevoie de Sandokan!”. (Nicolae Marinescu)

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”