Noi actori importanţi pe scena europeană

Cine şi-ar fi imaginat că Jordan Bardella, liderul carismatic al Mitingului Naţional (RN) din Franţa şi Giorgia Meloni, premierul Italiei, capul de listă al Fratelli d’Italia, pentru europarlamentare, vor deveni, dintr-odată atât de vizibili, dacă nu chiar importanţi, pe scena europeană, prin câştigarea detaşată a alegerilor pentru Parlamentul European, în ţările lor. Ei nu vor ca ţările lor să părăsească UE, divorţ costisitor şi dramatic, precum „BrExit”-ul britanic din 23 iunie 2016, dar doresc un alt conţinut în dezbaterea politică, la tentativele Bruxelles-ului de a prelua, din ce în ce mai multă putere în detrimentul statelor membre. Pentru moment, toţi experţii în dreapta radicală –naţionalişti, populişti, suveranişti- consideră că un scenariu de convergenţă între Mitingul Naţional şi Fratelli d’Italia este puţin probabil, dar nu exclus. Premierul Viktor Orban, de câţiva ani în război deschis cu Comisia Europeană, a cărui ţară preia preşedinţia rotativă a UE pentru 6 luni de la 1 iulie, într-un interviu recent pentru Le Point, stăruia asupra necesităţii unei „uniri a forţelor de dreapta naţionaliste” în Parlamentul European în vederea unei contraofensive împotriva instituţiilor pe care le consideră că sunt asemănătoare cu cele din fosta Uniune Sovietică. Bardella şi Meloni sunt de câteva zile, aşadar, tot mai vizibili pe scena europeană. La Puglia, unde are loc summit-ul G7 (14-15 iunie) Giorgia Meloni, oponentă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, se va vedea asiduu curtată de dreapta tradiţională, inclusiv de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care îşi doreşte, cu asiduitate, un al doilea mandat. Cu siguranţă, premierul italian va fi curtat, dar vrea să aibă greutate, apropiată fiind de partidul spaniol Vox, şi nu numai. Interesant joc politic: pentru sprijinirea războiului Ucrainei împotriva Rusiei, Giorgia Meloni este bine privită de Casa Albă, şi chiar Bruxelles. Pe de altă parte, cunoscând fragilitatea economică a ţării sale, hiperdependentă de fondurile europene, prin planul de redresare din iulie 2020 „Next Generation EU” şi este vorba de 194 de miliarde euro, nu prea poate ieşi din rând. Mai ales într-un context neliniştitor. Pe de altă parte, doreşte să ia faţa, cum se spune, unor politicieni lipsiţi de prospeţime şi de capacitatea de elaborare intelectuală independentă, precum Emmanuel Macron şi Olaf Scholz, marii învinşi ai alegerilor de care pomeneam. În urma cărora preşedintele francez a luat decizia grea a dizolvării Adunării Naţionale în vederea organizării unor alegeri legislative anticipate, cât de curând, în timp ce cancelarul Scholz ezită în a-l imita pe premierul spaniol Pedro Sanchez, care după alegerile locale soldate cu rezultate nefaste a luat o decizie similară, în vederea renaşterii zestrei electorale. Dreapta radicală a apărut cu forţă în nu puţine mari ţări europene, dar nu este clar care vor fi opţiunile lor subiacente, în afara bine-cunoscutei folosiri a sentimentului de ostilitate faţă de migranţi. Ceea ce se vede este însă următorul detaliu: Giorgia Meloni confirmă compatibilitatea cu atlantismul şi un europenism… inferior, prin urmare un punct de referinţă pentru celelalte partide de dreapta emergente. În discuţie, deocamdată, se află posibila coagulare a diferitelor grupuri naţionaliste şi suveraniste –conservatorii şi reformiştii europeni, inclusiv PIS-ul polonez şi Fratelli d’Italia, Identitate şi Democraţie, care include Mitingul Naţional, cei neînregistraţi, în rândul cărora se găseşte Fidezul premierului ungar Viktor Orban, care împreună ar putea aduna 180-200 de europarlamentari fără a atinge o posibilă majoritate. La un calcul teoretic, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen încă nu este teribil de ameninţată. Suspectă este însă ascensiunea spectaculoasă a extremei-drepte în Europa de Vest şi nu în Europa Centrală sau de Est. Războiul din Ucraina şi proximitatea ameninţării ruse au jucat un rol hotărâtor în favorizarea partidelor pro-europene, UE, coeziunea membrilor acesteia, toate văzute ca posibilă salvare. Aici se regăseşte şi alianţa PSD-PNL. Noua diviziune democratică va modifica echilibrul în jurul mesei Comisiei Europene, unde influenţa cancelarului Scholz şi a preşedintelui francez Macron va fi mult redusă. Şi asta după ce Berlinul şi Parisul conveniseră în urmă cu 5 ani în privinţa… Ursulei von der Leyen ca preşedintă a Comisiei Europene, şi la împărţirea principalelor portofolii decizionale.