RE/MAX România,  parteneriat cu Tradesilvania

0
403

RE/MAX Româniaparte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anunță încheierea unui parteneriat cu Tradesilvania, platformă de investiții digitale specializată în tranzacționarea criptomonedelor, prin care își propune să ofere clienților posibilitatea de a realiza tranzacții imobiliare sigure cu active digitale. Acest parteneriat, unic în România, reprezintă o tendință care se regăsește și în alte piețe unde activează RE/MAX. 

„Tot mai mulți vânzători și dezvoltatori imobiliari din țările vestice, și chiar din România, acceptă plata în criptomonede, tendință care se află pe un trend ascendent de o bună perioadă. Peste câțiva ani, tranzacțiile cu active digitale nu vor mai fi deloc exotice, drept urmare trebuie să ne pregătim din timp pentru noua normalitate a viitorului. Parteneriatul nostru cu Tradesilvania vine, așadar, ca o continuare a strategiei noastre de dezvoltare și deschide o nouă cale modernă de tranzacționare, sigură și eficientă pentru clienții noștri”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

RE/MAX România a avut în ultima perioadă solicitări și chiar tranzacții încheiate cu crypto, însă printr-un proces destul de lung și anevoios. După o atentă analiză a funcționalităților platformelor de investiții și custodie a activelor digitale, raportat la securitate, protecție a bunurilor digitale, factori juridici, administrativi și de reglementare, RE/MAX România a ales soluțiile Tradesilvania, pentru a furniza clienților și investitorilor cele mai bune servicii pe acest segment.

Misiunea Tradesilvania este de a oferi o experiență simplificată și transparentă, care îi include în mod activ pe clienți în proces, realizând cadrul de reglementare legală și asigurând calitatea interacțiunii acestora cu RE/MAX.

„Suntem bucuroși că putem duce mai departe misiunea Tradesilvania prin intermediul unui nou partener de excepție precum RE/MAX, să creștem și să explorăm potențialul activelor digitale împreună. Totodată, așteptăm cu încântare rezultatele directe ale acestei colaborări, care se vor reflecta cu precădere în experiențele clienților finali, investitorii RE/MAX”, a declarat Ciprian Dobrescu, co-fondator Tradesilvania.

Despre RE/MAX

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având, în prezent, peste 60 de francize și peste 800 de membri, recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 125.000 de agenți afiliați, în 8.000 de birouri, aflate în cca. 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2.000 birouri și 26.000 de agenți, continuând să se extindă. Pentru mai multe detalii accesați:www.remax.ro.

DespreTradesilvania

Platforma premium de investiții Tradesilvania.com este prezentă în România de peste 4 ani, în Cluj-Napoca și București și oferă acces 24/7 la 56 de criptomonede, servicii OTC (over the counter), servicii de asset management, custodie și infrastructură financiară blockchain pentru persoane fizice, companii și instituții.