Au făcut schimb între ei, la volan și s-au ales cu dosar penal

0
523

Ieri, 11 iunie, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au oprit, pentru control, un autoturism condus pe Bulevardul “Dacia” din Craiova. La volan, a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din Craiova, care avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a comiterii altor abateri la regimul circulației rutiere. De asemenea, din verificările efectuate, oamenii legii au stabilit  că acesta ar fi schimbat locurile cu un tânăr de 17 ani, din Craiova, care s-ar fi mutat pe locul pasagerului, deși acesta ar fi condus anterior autoturismul. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor “de conducerea unui vehicul fără permis și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se cunoaște că nu deține permis”.