Rompetrol și Crucea Roșie Română au cumpărat o unitate mobilă de terapie intensivă

0
539

KMG International, sub brandul Rompetrol, a achiziționat, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi, în valoare de 264.930 USD, ce va fi donată Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ca parte a rezervei strategice pentru protecție civilă.
Pentru achiziția acestei unități mobile, KMG International a contribuit cu 200.000 USD, iar diferența a fost asigurată de Crucea Roșie Română, din fonduri colectate în cadrul campaniei “România Salvează România”. Tot din fondurile colectate în cadrul acestei campanii, Crucea Roșie Română a asigurat și dotarea a două unități mobile cu 144 de injectomate și stative pentru injectomate.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va distribui și plasa strategic, la nivel național, astfel de unități, pentru o reacție rapidă în caz de pandemii sau accidente colective și dezastre, acolo unde va fi nevoie de ele.