GCS: 3.393 de români din străinătate – confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus

0
1298

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite vineri că 3.393 de români din străinătate au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus, iar numărul deceselor cetăţenilor români din afara ţării din cauza COVID – 19 rămâne 114.

Din cei 3.393 de români confirmaţi ca fiind infectaţi, 1.885 sunt în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.

De la începutul epidemiei de SARS-CoV- 2 şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 29 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia, mai precizează GCS.