Social-democraţii au votat pentru continuitate

0
133

Începând cu ora 10.00, ieri, o delegaţie formată din vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, l-a însoţit pe Mihail Genoiu, candidatul PSD la funcţia de primar al Craiovei, la exprimarea intenţiei de vot. Cu o majoritate covârşitoare în Consiliul Local, ca de altfel şi în Consiliul Judeţean, liderii social-democraţilor au dorit să precizeze că votul craiovenilor va fi pe deplin respectat, mai cu seamă că va însemna o recunoaştere a tuturor realizărilor din ultimii cinci ani ai administraţiei locale. Stadion şi spital noi, parcuri şi grădini publice reabilitate, Grădină Botanică redescoperită în faima de odinioară şi, chiar mai mult, atragerea de fonduri europene la un nivel foarte ridicat au fost câteva dintre argumentele cu care conducerea municipală a PSD a intrat în lupta electorală.

vot (1)Candidatul PSD la funcţia de primar al Craiovei, Mihail Genoiu a votat, ieri, la Grădiniţa nr. 21 „Tudor Vladimirescu”, situată pe strada „Carol I”. Lângă acesta au dorit să fie prezenţi toţi liderii social-democraţi doljeni. Claudiu Manda – preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, şi, totodată, vicepreşedinte al Senatului României, Lia Olguţa Vasilescu – preşedinta organizaţiei municipale a PSD şi, în aceleaşi timp, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ion Prioteasa –  preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, au dorit să fie alături de candidatul propriu la Primăria Craiova.

  „Am votat pentru continuitate, pentru mersul înainte al Craiovei, faţă de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani. Cred că, acum, craiovenii nu-şi mai permit să aştepte lucruri şi oameni care nu sunt instruiţi, care nu ştiu ce au de făcut, care să descopere administraţia peste noapte, ci vor să urmeze acelaşi ritm de dezvoltare pe care l-a avut Craiova în ultimii ani. Promit Craiovei şi craiovenilor că vom accelera tot ce înseamnă dezvoltarea Craiovei şi că ne vom apropia de oraşele dezvoltate ale României şi că vom fi undeva pe podium la sfârşitul mandatului de trei ani”, a spus Mihail Genoiu.

„Nu avem emoţii”

vot
Mihail Genoiu

  „În ultimii cinci ani, Craiova a avut cea mai spectaculoasă dezvoltare dintre oraşele din România, în sensul că au avut loc cele mai multe investiţii. Am fost pe primul loc în România la absorbţia de fonduri europene. Am reuşit să construim un stadion nou, un spital nou, un teatru nou, un parc acvatic, să reabilităm spitalele şi şcolile, să introducem apă în toate cartierele, să asfaltăm foarte mult în acest oraş. Aproximativ 50% din Craiova are asfalt nou. Am demarat foarte multe proiecte care, în perioada următoare, au nevoie de o persoană care să se zbată pentru ele. Aş aminti, aici, doar de Izvarna 2, care înseamnă alimentarea Craiovei cu apă de izvor şi care este cel mai mare contract din Europa de Est, în valoare de 123 de milioane de euro. Toate aceste lucruri nu le-am făcut singură, ci cu ajutorul unei echipe. O echipă care, acum, funcţionează de pe alte poziţii, în sensul că şi eu am urcat mai sus şi viceprimarul care a fost alături de mine în aceşti ani va urca mai sus, pentru că nu am niciun fel de îndoială că acest lucru se va întâmpla. Nu avem emoţii pentru că sunt absolut convinsă că toţi craiovenii apreciază ce s-a întâmplat în ultimii ani şi vom vede acest lucru în momentul în care se vor deschide urnele. Vreau să le mulţumesc tuturor craiovenilor care vor veni la vot, indiferent cu cine vor vota, pentru că este şi un semnal foarte important pe care trebuie să ni-l dea”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

„Are posibilitatea să deschidă uşi la Bucureşti pentru Craiova”

  După ce şi-a exprimat intenţia de vot la Şcoala Gimnazială nr. 12 „Decebal”, deputatul Claudiu Manda, în câteva cuvinte foarte atent alese, a reuşit să surprindă avantajele pe care le poate avea Craiova, în cazul în care câştigător va ieşi candidatul PSD.

  „Am votat pentru Craiova, am votat cu singurul candidat capabil să facă ceva pentru Craiova în următorii trei ani de zile. Are experienţa, are forţa, are anvergura, are ştiinţa să continue proiectele începute pentru Craiova, are capacitatea să colaboreze cu Consiliul Local. Ştie care sunt proiectele pe care Consiliul Local le-a alocat şi are şi posibilitatea să deschidă uşi la Bucureşti pentru Craiova. Ceilalţi sunt în stare doar să facă gălăgie. Am votat cu omul pe care îl vedeţi aici lângă mine”, a precizat, concis, Claudiu Manda.

Avantajul de a avea Consiliul Local de partea sa

vot (3)
Ion Prioteasa

  Ion Prioteasa, preşedintele Consiliul Judeţean Dolj, a votat la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, iar la final a prezentat presei motivele pentru care viitorul primar al Craiovei ar trebui să provină tot din marea familie social-democrată. Amintind despre relaţia instituţională de colaborare eficientă dintre Consiliul Judeţean Dolj şi Consiliul Local Craiova, Ion Prioteasa a mai precizat că şansa de menţinere a unui ritm accentuat de dezvoltare a Craiovei va sta în stabilirea unei echipe veritabile între viitorul primar al municipiului şi majoritatea din Consiliul Local, care aparţine social-democraţilor. Or, în acest context, Mihail Genoiu, candidatul PSD, este, în opinia preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, singura şi cea mai bună soluţie.

  „Am votat pentru continuitatea saltului spectaculos pe care l-a făcut Craiova în ultimii ani. Am votat pentru continuitatea proiectelor care au fost începute de doamna ministru şi care au fost asistate de viceprimarul de atunci, Mihail Genoiu. Am votat pentru o conlucrare foarte bună între cele două instituţii: Consiliul Judeţean Dolj şi Consiliul Local Craiova. Am votat pentru proiectele europene ce încep în aceste momente şi prin care trebuie absorbite mai multe fonduri. Am votat pentru un om special, un om pe care îl cunosc de o viaţă întreagă, un om serios, un om dedicat muncii, un om care impune un ritm de care trebuie să se ţină şi ceilalţi. Am votat ca, în aceşti trei ani de zile, Craiova să urce trepte şi mai înalte. Am votat ca programul PSD la centru, continuat cu ceea ce să întâmplă pe plan judeţean, să fie urmat şi de Consiliul Local. Practic, oricine vine în locul unui primar al PSD are şansa de a sta într-un birou şi de citi presa, dar nu are niciodată Consiliul Local de partea lui, care este majoritar PSD şi la Consiliul Local şi la Consiliul Judeţean. Mă aştept să fie un rezultat favorabil Partidului Social Democrat”, a afirmat Ion Prioteasa.