Parteneriat încheiat la „Paradisul copiilor”, pentru o educaţie ecologică

0
596

De curând, Grădiniţa cu Program Prelungit „Paradisul Copiilor” din Craiova a finalizat Proiectul „Reciclăm – suntem mici, dar puternici”. Sunt rezultate deosebite, obţinute în parteneriat cu alte instituţii, care i-au făcut atât pe copii, cât şi pe cadrele didactice să înveţe ceea ce înseamnă o educaţie raţională, bazată pe concepte ecologice.

paradisBeneficiara  Programului a fost Grădiniţa cu Program Prelungit „Paradisul Copiilor” din Craiova. „Scopul acestui proiect, derulat în parteneriat cu Fundaţia ANYA şi MOL România, a fost conştientizarea problemelor de mediu generate de nerespectarea legislaţiei cu privire la colectarea selectivă a ambalajelor şi deşeurilor, precum şi educarea şcolarilor, în sprijinul unui comportament prietenos faţă de mediu, prin participarea directă a acestor reziduuri”, a precizat prof. Aurelia Sava, director al GPP „Paradisul Copiilor”.

În cadrul parteneriatului, au fost prezenţi aproximativ 300 de participanţi (preşcolari, părinţi, cadre didactice, personal de îngrijire a micuţilor, voluntari). Aceştia au contribuit la amenajarea, igienizarea şi ecologizarea unei suprafeţe de circa 500 mp, prin plantarea de puieţi şi flori, reabilitarea mobilierului de grădină, realizarea unui spaţiu ecologic adecvat depunerii gunoaielor. Foarte importante au fost şi deplasărilor copiilor pe aria protejată de la Pleniţa, colectarea deşeurilor de hârtie, cantităţile fiind predate unui centru de colectare, elaborarea unui mini-ghid de educaţie ecologică pentru preşcolari etc.