Satelitul are misiune uşoară în barajul de promovare

0
361

Echipa secundă a Ştiinţei va disputa dubla de baraj pentru accederea în eşalonul al treilea contra câştigătoarei Ligii a IV-a din Mehedinţi, Pandurii Cerneţi, jocurile fiind programate pe 20 şi 27 iunie, primul în Bănie. Echipa a doua a Craiovei, pregătită de Daniel Mogoşanu, a câştigat Liga a IV-a Dolj, iar sâmbătă, de la ora 19.30, va disputa şi finala pe Dolj a Cupei României, la Cârcea, cu Dunărea Bistreţ. CS Pandurii Cerneţi şi-a adjudecat campionatul judeţean în Mehedinţi cu 82 de puncte, fără înfrângere şi doar cu un egal în palmares, la diferenţă mare faţă de a doua clasată, Recolta Dănceu, echipa învinsă acum doi ani din baraj de CS Podari, scor 9-2. Liga a IV-a Mehedinţi a avut în componenţă doar 8 echipe, iar două dintre ele s-au retras pe parcurs.

Iată meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3: Alba – Arad, Dâmboviţa – Argeş, Cluj – Bihor, Braşov – Mureş, Buzău – Galaţi, Bucureşti – Călăraşi, Constanţa – Tulcea, Harghita  – Covasna, Hunedoara – Gorj, Ilfov – Giurgiu, Maramureş – Bistriţa Năsăud, Dolj –  Mehedinţi, Iaşi – Neamţ, Teleorman – Olt, Prahova –    Ialomiţa, Satu Mare – Sălaj, Botoşani  – Suceava, Timiş – Caraş Severin, Bacău – Vaslui, Sibiu – Vâlcea, Brăila – Vrancea. Prima echipă va fi gazdă în manşa tur, care va avea loc pe 20 iunie, ora 17:30. Returul va avea loc pe 27 iunie, ora 17:30, pe terenul celei de-a doua echipe.