Conform statisticilor oficiale, 82.339 de copii din România au părinții plecați la muncă în străinătate. Patru din zece dintre aceștia sunt complet lipsiţi de grija părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător este plecat.
Mai mult decât atât, o serie de studii realizate de-a lungul ultimilor ani au arătat că datele oficiale prezintă doar o parte din dimensiunea fenomenului. Astfel, în 2007, doar în rândul elevilor de gimnaziu, exista un număr de două ori mai mare decât cel prezentat de autorități – 170.000 elevi. În 2008, un alt studiu estima că la scară naţională existau 350.000 de copii ai căror părinţi emigraseră în străinătate, iar mai mult de o treime dintre aceştia (circa 126.000) erau afectaţi de migraţia ambilor părinţi.
Sprijin din partea „Salvaţi Copiii” şi în Dolj
Lipsiți de afecțiunea și îndrumarea părinților, copiii rămași acasă în urma plecării acestora la muncă în străinătate se confruntă cu dificultăți de ordin emoțional, social și educațional. Prin intermediul proiectului Protecție și educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate, prin centre de zi, cu finanțare de la Velux Foundations, „Salvați Copiii” va oferi suport psihologic, social și educațional pentru cel puțin 1.280 de copii aflați în această situație. 16 programe locale, din municipiul București și 13 județe din țară – Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Vaslui, Timiș – vor fi dezvoltate.
„Este dificil pentru un copil ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate să aibă același comportament ca înainte de plecarea acestora. Lipsa lor îl va face să se simtă frustrat și să dezvolte diverse probleme de ordin emoțional, educațional și social. Având ca preocupare constantă protecția copiilor lipsiți de suport parental în urma plecării părinților la muncă în străinătate, prin proiectul lansat astăzi, derulat cu sprijinul financiar al Velux Foundations, vom dezvolta serviciile de suport și consiliere pentru aceștia, precum și o importantă componentă de informare și consiliere pentru părinți și specialiști, privind nevoile copiilor aflați în această situație și obligațiile ce revin părinților la plecarea din țară”, a precizat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei „Salvaţi Copiii” România.
640 de copii beneficiază deja de servicii de consiliere și suport
640 de copii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate și persoanele în grija cărora au rămas/părinții acestora beneficiază deja de servicii de consiliere și suport în cadrul acestui proiect, în vederea depășirii perioadei de criză pe care o traversează. Conform analizei realizate la începutul lunii martie, peste 58% din acești copii au vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, 17% din aceștia au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, 29% au mama plecată, iar în cazul a 48% dintre ei, părinții sunt plecați de peste 4 ani.
Proiectul „Protecție și educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate”, prin centre de zi urmărește reducerea impactului negativ al migrației economice a părinților asupra copiilor rămași acasă prin oferirea de servicii pentru 1.280 de copii și 720 de părinți/ persoane în grija cărora au rămas copiii, în 16 centre de zi; crearea unei linii telefonice Help-Line pentru a oferi consiliere copiilor și persoanelor în grija cărora au rămas aceștia și pentru a-i îndruma către diverse servicii; oferirea de suport pentru aplicarea legislației, identificarea, îndrumarea și oferirea de servicii pentru copii, prin intermediul unui grup național și a unor grupuri locale de lucru; creșterea nivelului de conștientizare asupra liniei telefonice Help-Line, migrației ilegale și obligațiilor legale ale părinților în ceea ce privește migrația pentru muncă, prin intermediul unei platforme online, a unor campanii și evenimente locale și naționale.
Proiectul se desfășoară în perioada 1 ianuarie 2015 – 30 septembrie 2017. Valoarea finanțării oferite de Velux Foundations este de 1.333.333 euro, iar valoarea totală a proiectului, fără TVA, este de 1.358.983 euro. Parteneri în acest proiect sunt Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectorate Școlare Județene și Școli Generale din București și județele vizate.