„NO LIMIT EXIBITION”, la Liceul „Beethoven”

0
624

Liceul Tehnologic Special „Beethoven” Craiova organizează, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, expoziţia cu titlul „NO LIMIT EXIBITION”, vernisajul având loc luni, 15 iunie, la ora 11.00, la Galeriile „Cromatic” din Craiova(strada„Alexandru Macedonscki” nr.28). «Expoziţia va conţine obiecte de ceramică, sculpturi în lemn, picturi şi bijuterii realizate tinerii cu dizabilităţi şi se constituie ca activitate în Proiectul finanţat de Comisia Europeană, prin Programul ERASMUS+, Parteneriate Strategice în Educaţia Adulţilor, proiect care are ca obiectiv principal realizarea unui magazin virtual, în care persoanele cu dizabilităţi, organizate într-o reţea europeană de ONG-uri, să-şi comercializeze produsele, transformând, astfel, pasiunea şi abilităţile într-o sursă de existenţă. Mulţumim sprijinului acordat de Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, iar ca parteneri îi avem pe „Det Europaeiske Hus” – Danemarca, „Associazione di Promozione Sociale il Tarasco” – Italia, „Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Economică – „Catalactica România” Bucureşti. Vor expune lucrări atât elevi ai liceului nostru, cât şi beneficiari ai organizaţiilor partenere», a declarat prof. Ana-Mari Oancea, director al Liceului Tehnologic Special „Beethoven”.