Washington-Beijing: Contact diplomatic la Viena

0
2560

Consilierul pentru securitate naţională al lui Joe Biden, Jake Sullivan, l-a întâlnit miercuri şi joi la Viena pe şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, într-un context considerat ca tensionat, între cele două puteri mondiale, lansate într-o competiţie diplomatică, economică, militară şi tehnologică. Cei doi înalţi oficiali au avut discuţii deschise, substanţiale şi constructive, a asigurat Casa Albă. Ei au abordat chestiunile războiului din Ucraina, dar şi Taiwanului, subiecte sensibile în relaţiile bilaterale. În februarie, tensiunile China-SUA au crescut după survolarea teritoriului american a unui balon chinez, considerată operaţiune de spionaj, motiv pentru care Antony Blinken şi-a amânat o deplasare în China. Întâlnirea de la Viena relansează speranţa unei posibile discuţii, cât mai curând, între Joe Biden şi Xi Jinping.