Poliţist doljean, campion european

0
514

FLORENTIN CORBEANU este poliţistul rutier pe care îl puteţi vedea pe străzile Craiovei, în timp ce desfăşoară activităţi de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier. Este tatăl unui tânăr de 29 de ani, poliţist în Municipiul Bîrlad, şi al unei tinere de 26 de ani, medic stomatolog, soţ, este omul care reuşeste să îmbine profesia de poliţist cu viaţa de familie cu succes. Mai mult decât atât, Florentin este sportiv de performanţă şi, în prezent, campion european la fitness.

Florentin Corbeanu este cel care a câştigat cele mai importante concursuri naţionale şi internaţionale organizate , în ultima perioadă, de Federaţia Română de Culturism şi Fitness. Weekend-ul trecut , Florentin a devenit campion european, ocupând locul I la Campionatul European de Culturism şi Fitness categoria “Master Man Phisique”, organizat în Spania, festivitate de premiere la care Imnul României a fost intonat pentru campionul nostru. “Astăzi, colegul nostru a revenit deja la serviciu şi poate fi observat în teren, pe străzile Craiovei, făcându-şi datoria de poliţist. Tot astăzi, Florentin a fost felicitat de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj pentru performanţa realizată. Îl felicităm pe colegul nostru pentru modul în care reuşeşte, cu succes, să îmbine profesia de poliţist cu viaţa de familie şi sportul de performanţă! Suntem mândri de el şi îi dorim mult succes în competiţiile viitoare!”, se precizează în comuncatul IPJ Dolj.