Restricţiile introduse de Elveţia – gest nedrept faţă de România

0
348

Restricţiile temporare pe piaţa muncii reintroduse de Elveţia pentru cetăţenii români şi bulgari reprezintă un gest nedrept şi un semnal de neîncredere transmis de acest stat către România, Bulgaria şi Uniunea Europeană deopotrivă, consideră eurodeputatul Victor Negrescu. Social-democratul a adresat o interpelare către Comisia Europeană, cerând implicarea urgentă a executivului european în verificarea acestei situaţii.

“Există un număr important de cetăţeni români care muncesc pe teritoriul elveţian – conform datelor oficiale, cei mai mulţi dintre aceştia sunt înalt calificaţi. Gestul anunţat astăzi este şi un mesaj simbolic de respingere adresat acestora.
Solicit Comisiei Europene să verifice de urgenţă dacă în luarea acestei decizii au fost îndeplinite toate condiţiile legale şi dacă au fost respectate în detaliu toate criteriile convenite între Uniunea Europeană şi statul elveţian în această privinţă. De asemenea, am solicitat Comisiei Europene să supravegheze procesul de suspendare şi să vegheze la reinstalarea în cel mai scurt timp a dreptului la muncă.
Este un bun moment ca Uniunea Europeană să arate că îşi protejează cetăţenii şi reacţionează când există orice semnal că ei sunt trataţi incorect”, afirmă eurodeputatul.